Se anunţă zile grele pentru Macron: Peste 60 de partide de stânga, sindicate şi asociaţii vor declanşa proteste în Franţa

Se anunţă zile grele pentru Macron: Peste 60 de partide de stânga, sindicate şi asociaţii vor declanşa proteste în Franţa

Sunt anunţate proteste de amploare pentru sâmbătă în mai multe oraşe din Franţa, cu scopul de a-l determina pe Macron să renunţe la reformele sale, notează AFP.

Obiectivul principal al manifestaţiei din 26 mai este de a susţine "luptele" sindicale în curs, la câteva zile după o nouă mobilizare printre funcţionarii publici şi în plină mişcare socială la SNCF, operatorul căilor ferate franceze.

Trebuie "făcut să cedeze Emmanuel Macron",  declară organizatorii într-un apel comun.

CGT, primul sindicat din Franţa, şi Franţa Nesupusă (LFI), partid al stângii radicale, cheamă împreună la această mobilizare, care va reuni de asemenea Partidul Comunist, Verzii, asociaţii precum Attac, Act'up sau Confederaţia fermierilor şi Sindicatul magistraturii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Liderul partidului Franţa Nesupusă, Jean-Luc Melenchon, recunoscut ca cel mai aprig opozant al lui Macron, se aşteaptă la o mobilizare importantă în toată ţara. Personal a ales  Marsilia pentru a manifesta şi a denunţa "logica egoismului social" a preşedintelui Macron.