Editura Evenimentul si Capital

Macron – Executantul perfect propulsat de Marea Finanță la Elysée

Autor: | | 13 Comentarii | 2254 Vizualizari

Emmanuel Macron, al VIII-lea președinte al celei de-a V-a Republici Franceze, și etapele prin care i-a fost pregătită ascensiunea fulgerătoare.

Un produs politic lansat comercial

Produs al politicii contemporane, creat și susținut de transnaționalele globaliste pentru a fi opus rezistenței naționale manifestate tradițional de poporul francez, Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron devine al IX-lea președinte al celei de a V-a Republici Franceze, așa după cum s-a anticipat și s-a așteptat de către toți susținătorii europenismului fiecare înțelegându-l așa cum îi vine mai bine.   

         A fost extras din mișcările franceze de stânga tradițional internaționaliste și credul-visătoare. Membru al Partidului Socialist de la vârsta de 24 de ani, cu prezență politică activă în rândurile partidului, entuziasmul socialist militant al lui Macron scade după 2008 când intră în sfera de afaceri transnaționale a grupului Rothschild.

Cu toate acestea, continuă să rămână un apropiat de Partidul Socialist, funcționând în aparatul prezidențial de la Elysée pe lângă președintele socialist François Hollande (2012 – 2014) sau în calitate de ministru al economiei în cabinetul altui socialist, premierul Manuel Valls (2014 – 2016).

Totuși, cu toată apropierea sa față de stânga franceză, Macron nu ia parte la eforturile acesteia din vara lui 2016 menite să pregătească participarea la alegerile prezidențiale din anul următor. (În iunie 2016, Partidul Socialist, Uniunea Democraților și Ecologiștilor, Partidul Ecologist, Frontul Democrat, Partidul Radical de Stânga hotărăsc să organizeze alegeri primare comune în urma cărora să desemneze un candidat unic pe care  să-l susțină la alegerile prezidențiale din 2017). Mai mult decât atât, susținut de cercuri financiare internaționale, printre care rolul de frunte l-a deținut gruparea Rothschild, Macron își fondează (i se fondează) propria sa mișcare politică denumită „En Marche!”, menită să îl susțină la alegerile pentru președinția Franței.

         Respectiva „mișcare” apare total nedefinită în peisajul politic, ea nefiind declarată de o inspirație ideologică anume sau continuatoarea unui alt partid sau mișcare politică anterioară. Nici măcar orientarea sa pe eșichierul politic nu este precizată, președintele ei definind-o ca  „transpartinică”, „și de stânga și de dreapta”.

         Programul mișcării „En Marche!”, în ceea ce privește politica internă, apare, de asemenea, nestructurat, lansat mai mult la nivel declamativ cu măsuri de bune intenții, strânse și reluate din programe anterioare ale unor grupări politice de orientări diferite. Astfel, propune dobândirea de către Franța a poziției de lider mondial în materie de protecție a mediului înconjurător și în combaterea pesticidelor; asigurarea în proporție de 50% de produse bio și ecologice în cantine și restaurante; acordarea unei prime de 1 000 euro pentru achiziționarea de autovehicule noi; renovarea și consolidarea a 1 milion de locuințe; reducerea numărului deputaților; limitarea în Parlament a timpului de legiferare în avantajul celui alocat evaluărilor și controlului; utilizarea procedurilor de urgență în parlament; interzicerea parlamentarilor de a exercita activități de consiliere; desființarea pensiilor speciale pentru parlamentari; limitarea la trei a mandatelor succesive de parlamentar; realizarea de economii bugetare în valoare de 60 miliarde euro prin desființarea a 120 000 posturi bugetare; mărirea cu 10 000 a numărului de polițiști; scăderea impozitului plătit de societățile comerciale de la 33,3% la 25%; desființarea impozitului pe averea globală și înlocuirea lui cu impozitul pe patrimoniul imobiliar care îl exclude cel financiar; extinderea ajutorului de șomaj și la cei demisionați sau la lucrătorii independenți.

         În zona externă discursul capătă ceva mai multă consistență, constituind și ținta finală, opțiunea europeană a lui Macron fiind axul principal. Aceasta este privită dintr-o perspectivă unitară, propunând în locul teoriei „America first” al lui Trump, o similară „Europe first” prin care imaginează o unitate suprastatală închegată și fermă care să beneficieze de frontiere bine păzite, de stăvilirea fluxului de imigranți prin acordarea de asistență în țările de plecare, de o apărare comună, cooperare polițienească și juridică extinse, buget comun pentru zona euro cu un ministru european de finanțe, un  sistem de „Buy European Act” pentru protejarea pieței europene, înăsprirea instrumentelor anti-dumping pentru lupta împotriva concurenței neloiale din partea Chinei și Indiei, controlul investițiilor străine (extraeuropene, inclusiv sau mai ales americane) în Europa, numirea unui „procuror comercial european” pentru verificarea angajamentelor luate de parteneri, o politică comercială de apărare a preferințelor și valorilor europene. Adică o diminuare a prerogativelor naționale ale țărilor membre și înlocuirea lor cu un centralism european globalizator la nivel regional, ceea ce a făcut ca majoritatea observatorilor politici să-l considere drept un europeist și eurofederalist,  categorie în care Macron nu se recunoaște, afirmând că el nu este ”nici europeist, nici eurosceptic, nici federalist”, dar declară că mișcarea sa, „En Marche!” este ”singura forță politică pro-europeană din Franța”. După cum se observă, programul european al lui Macron se aseamănă în multe privințe cu programul național al lui Trump, extins la porțile Europei unde s-ar opri (deocamdată) globalizarea. 

         În domeniul declarațiilor politice, pozițiile lui Macron devin și mai contradictorii. În cartea sa de factură autobiografică „La Revolution”, publicată în noiembrie 2016, pledează pentru liberalizarea deținerii de canabis în cantități mici, pentru ca, după câteva luni să revină și să declare într-un interviu acordat ziarului Figaro din februarie 2016 că nu susține scoaterea de sub interdicție a deținerii de canabis, chiar în cantități mici, și nici reducerea pedepselor.

         În aceeași carte, „La Revolution”, recunoaște că, în procesul de colonizare a Algeriei au existat elemente de civilizație, dar și de barbarie, a existat tortură, dar și edificarea unui stat nou și a unei clase mijlocii înstărite. În februarie 2016, în cadrul unui interviu acordat unui canal de televiziune algerian, revine asupra celor afirmate, declarând că „este inadmisibil să faci apologia colonialismului” pe care el l-ar fi condamnat dintotdeauna și adaugând sentențios că „Procesul de colonizare este o crimă împotriva umanității și face parte din istoria Franței”.

         O altă declarație ciudată o face tot în februarie 2017 când consideră că „nu există o cultură franceză, ci doar cultură în Franța”, declarație pe care o reia câteva zile mai târziu la Londra adăugând că el „n-a văzut niciodată o artă franceză”. Revenit în Franța și intervievat de televiziunea ”Quotidien” asupra acestui subiect, Macron insistă să-și susțină teza și întreabă retoric dacă „Pablo Picasso este sau nu este o figură a culturii franceze”.

         Aceste feluri de afirmații contradictorii și deconcertante au fost ironic taxate de către media franceză, de regulă susținătoare a lui Macron, care le-au denumit  „macronade” sau „macronisme”.

         Ciudățenia majoră a lui Emmanuel Macron vine, însă, din viața sa particulară. Macron s-a căsătorit în anul 2007, la vârsta de 29 de ani, cu Brigitte Trogneux, o femeie de 54 de ani, de vârsta mamei sale, după o idilă de 14 ani, datând din 1993, când elevul de la liceul iezuit „La Providence” din orașul natal Amiens, Emmanuel Macron, în vârstă de 15 ani, se îndrăgostește de profesoara sa de franceză, în vârstă de 39 de ani, femeie căsătorită cu un funcționar bancar (André Louis Auzière) de la Crédit de Nord și cu trei copii: Laurence care era coleg de clasă cu Emmanuel Macron, Sébastien - cu doi ani mai mare decât Emmanuel și Tiphanie - mai mică cu șapte ani. Când părinții lui Emmanuel au descoperit relația fiului lor minor cu profesoara Trogneux, au încercat să o convingă pe aceasta să renunțe la aventura cu Emmanuel. În fața refuzului acesteia, părinții au luat în calcul aducerea ei în instanță sub acuzația de corupere de minori, dar, pentru preîntâmpinarea unui scandal de răsunet, au hotărât să-și mute fiul la un liceu din Paris (Henri-IV) situat la 145 km de Amiens. Elevul și profesoara nu au încetat însă a se iubi și, după divorțul Brigittei Trogneux de soțul ei, divorț încheiat în 2006, cei doi amorezi se căsătoresc în anul următor cu acceptul familiei resemnate.

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate