Editura Evenimentul si Capital

„Mă bucur că unul dintre turnătorii mei a făcut Alzheimer!”. Urmaşul Lui Anton Bacalbaşa şi anestezia unui popor

17-09/nicolae-bacalbasa1-465x390
Autor: | | 12 Comentarii | 14668 Vizualizari

A fost doctor în spital, medic de navă, este scriitor și a ajuns deputat. A salvat vieți și a vrut să se sinucidă. Limbajul său pitoresc i-a asigurat o notorietate de almanah. Te face să râzi numai când te uiți la el

Are 73 de ani, dar are spiritul ludic, ca al unui copil. Doar inocența n-o mai are, că l-a pervertit, oarecum, politica. A fost medic anestezist și a cochetat cu moartea. După ce i-a murit o pacientă a vrut să- şi curme zilele. N-a făcut-o. În schimb a plecat pe mare şi a navigat ani de zile ca medic de bord. În urma experiențelor, trăite între cer şi apă, a scris trei cărți. Apoi, s-a întors în sala de operație. A devenit notoriu după ce a apărut la televizor explicând, într-un limbaj neaoş, colocvial şi plin de umor, cauzele diverselor traume ale pacienților din spitalul său. A reușit să câștige simpatia oamenilor pentru că le vorbea simplu, pe limba lor, înlocuind tehnicizatul și găunosul discurs specializat al doctorilor aflați în fața camerelor. Pentru unii era doar un clovn, dar pentru mulți un tip ok. Ajuns în Parlament, s-a remarcat, din nou, prin retorica polemică. A întins cam mult coarda şi s-a trezit suspendat din partid după nişte replici licențioase, la limita dintre vulgar şi pamflet. Poartă un nume intrat în istoria literaturii române. Îl cheamă Bacalbașa. Dar nu Anton, ci Nicolae Bacalbașa.

„Mă bucur că unul dintre turnătorii mei a făcut Alzheimer!”

A fost medic anestezist şi acum e deputat de Galați. Ce este mai greu: să anesteziezi un pacient cu tranchilizante sau un popor cu promisiuni? Doctorul Bacalbaşa se gândeşte înainte să scoată vorbele pe gură: „Promisiunea este un lucru necesar, pentru că omul trăiește din speranță, dar care, pe de altă parte, obligă. Se spune că: «A promite e nobil, dar a te ține de cuvânt e burghez»”. Parlamentarul spune că promisiunea poate fi o cale spre abuz: „Totuşi, omul simplu are capacitatea organică de a depista minciuna şi falsa promisiune. Succesul public al lui Gigi Becali (…) se bazează pe instinctual popular al depistării sincerității”. Există vreo legătură de rudenie între el și Anton Bacalbașa – „părintele” lui Moș Teacă – acest Jaroslav Hasek al nostru? Că umor au amândoi. Unde mai pui că unul e din Galați şi celălalt a fost din Brăila... Zâmbeşte: „Există! Amândoi provenim din acelaşi trunchi armânesc. Familia noastră s-a refugiat, acum două veacuri, după o încercare de răscoală împotriva turcilor, stimulată de francezi. A trecut Dunărea şi s-a stabilit la Galați. Neam de negustori machidoni”.

Medic de bord, doi ani de zile

În buletin îl mai cheamă şi Dobrovici. De unde până unde? Machidonul din Galați explică, documentat: „Familia mea a avut acest nume foarte mult timp. Am descoperit în Buletinul Oficial al Moldovei, din 1840, un anunț de vânzare prin care un strămoș de-al meu cu acest nume vindea niște case”. Spune că numele dublu i-a permis familiei Bacalbaşa-Dobrovici să supraviețuiască după 1944. Oftează: „Că pe bunicu’ l-au ucis sovieticii în Basarabia”.

M-am lăsat complet de alcool. În tinerețe mi-am făcut norma! Am fost băutor de bere”, NICOLAE BACALBAŞA, fost doctor pe nave comerciale

A scris trei cărți de beletristică legate de viața pe mare: „Fals tratat de navigație”, „Taci și înoată” și „A muri pe mare”. A fost medic pe nave comerciale, dar lucrul ăsta nu apare în  CV-ul de pe pagina web a Camerei Deputaților. De ce? „Drumurile pe mare, ca medic de navă, le-am făcut detaşat de la Spitalul Județean Galați. Am navigat doi ani, pe parcursul a zece ani. În compensații, prin concedii, lucram la Spitalul Port-Constanța”. Viața pe mare este pentru bărbați puternici. A navigat puțin. De ce s-a lăsat? Alunecă în nostalgie: „Nu era profesia mea de bază. Era sub calificarea mea... Dar a fost pasiunea vieții mele! Pentru că am crescut la Constanța. Dacă pentru Blaga România e ondulată, pentru mine ea este malu” mării!”.

Şpaga în spitale: „30% din venitul medicilor”

E credincios? Crede în viața de după moarte? E sincer: „Nu am harul credinței. Sunt creş- tin-ortodox prin tradiție, nepracticant, dar înțeleg infinitul cosmic şi mă înclin în fața lui”. Dar eutanasia? Este ea necesară, în anumite cazuri? Are un anumit cinism: „Sper că, dacă ajung într-o formă de degradare ireversibilă, să am tăria eu, sau alții, să curm un spectacol jalnic...”.

Cât la sută din venitul net al unui medic, pe timpul comuniştilor, era din şpagă? E prudent şi echivoc: „În general, societatea admitea plățile informale. Din păcate, unii medici pretindeau, ceea ce e o ticăloșie. Pe de altă parte, această cutumă socială era un mjloc permanent de şantaj din partea autorităților”. Dar cât? O dă pe bune: „Eu cred că până la 30% erau plăți informale”. Adică şpagă. Dar astăzi, cum mai e în spitalele de stat? Se codeş- te: „Nu știu. De cinci ani am ieșit din sistem. Cred că tot 30 %! Dar asta nu e șpagă... Io, dacă vreau să mă operez, nu mă dau la oricine și înțeleg să onorez o competență care îmi liniștește frica de moarte și invaliditate”.

Mai spune că cea mai importantă şpagă din viața sa a fost paşaportul pe care l-a obținut, în anii ’70, după ce a îngrijit-o pe nevasta şefului Securității din Galați, colonelul Zagoneanu.

Pornografie de Parlament

Discursul pitoresc din fața jurnaliştilor l-a folosit şi de la tribuna Parlamentului, atunci când a intrat în conflict cu Corneliu Bichineț, la rându-i deputat de Vaslui şi cu Raluca Turcan. Acesteia i-a greşit numele intenționat: „Eu unul nu o să mă las speriat de amenințările distilate ale doamnei Gurgan, Curcan, îmi scapă, mă scuzați, sunt bătrân”, iar cu Bichineț a degenerat într-o dispută ca la uşa cortului. „Colegul meu de la Vaslui – tot Vasluiul: violuri și discursuri bune în Parlament oferă Vasluiul!”, a spus Bacalbaşa, iar Bichineț a replicat pe măsură: „Ați trecut de multe ori, stimate domnule scriitor, prin județul Vaslui și nu v-a stricat nimeni rozeta”. Cum mai stă treaba cu violurile şi rozeta? E împăciuitor: „Şi io, şi Bichineț suntem membri ai Uniunii Scriitorilor, deci scriitori profesionişti. Cred că limbajul colegului Bichineț a fost excesiv de pitoresc pentru gustul meu. I-am apreciat discursul de dinaintea mea, unde ridica probleme principiale. N-a înțeles ce am vrut să spun.”. Dar cu Turcan ce-a avut? Nu se abține să nu înțepe: „Nu i-am reținut numele din pricina lipsei de semnificație a persoanei. E deficiența mea, nu a ei”.

Împăcarea cu Corneliu Bichineț

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate