Mă a naibii domnişoara Ciccone

Mă a naibii domnişoara Ciccone

Cred că este mare lucru să ştii de unde ai plecat…Încep aşa, abrupt, deoarece m-a intrigat un fapt, minor de altfel.

Minor  faţă  de ştirile de “mare impact” care se derulează zilnic.  Prin urmare…Madonna a găsit de cuviinţă să îl pună pe un dansator de-al domniei sale să îi pupe picioarele, ca pedeapsă că omu a întârziat la muncă. Recunosc că, după ce am citit “ştirea”, prima reacţie a fost “Mă a naibii!”. “Vedeta pop Madonna, căreia i-au placut întotdeauna jocurile de dominaţie şi supunere, a demonstrat că ştie să fie dominatoare în echipa sa”, au comentat sus şi tare tabloidele.

Iarăşi mi-a scăpat un “Mă a naibii!”. Şi acest dublu impact al exclamaţiei de mahala mi-a venit din intrinsecul meu documentat care şi-a adus aminte de unde vine “diva” care azi pune dansatorii să o pupe-n...

Domnişoara Louise Veronica Ciccone (adicătelea Madonna pe numele ei de scenă), pleca în 1978 la New York cu 35 de dolari în buzunar. De ce? Născută în Bay City, Michigan şi crescută în Rochester Hills, Michigan, Madonna se ducea în  New York City pentru a deveni dansatoare. Punct. Nu ştiu de ce, am bănuiala că şi pe ea au pus-o nenumăraţi oameni să pupe ceva. Mulţi scriu că acesta a fost “începutul legendei numită Madonna”.  Cât de mult i s-a urcat “legenda” la cap au tot vorbit, de-a lungul vremii, diverşi martori,  ba chiar şi presa. Ok, “Madonna e Madonna şi i se permite orice”, e fraza consacrată. Chiar orice?  Eşti vedetă şi poţi să calci în picioare, ba chiar să pui să ţi se pupe picioarele? Se pare că da.   

Ne puteți urmări și pe Google News

Înainte de repetiţii sunt aruncate sticlele de apă pe care Madonna nu suportă să le vadă aruncate pe jos, spun martorii. Apoi se sting luminile şi se aprind lumânari, pentru că divei îi place ca sala să fie în penumbră şi să miroasă frumos.  Mă a naibii!