LOVITURĂ PSD-ALDE în Senat. Proiect de lege care poate schimba SOARTA a 100 de COMPANII DE STAT

LOVITURĂ PSD-ALDE în Senat. Proiect de lege care poate schimba SOARTA a 100 de COMPANII DE STAT

În Senat ar putea fi votat, miercuri, proiectul de lege ce prevede exceptarea a circa 100 de companii de stat și regii de la aplicarea legislației privind guvernanta corporativă. Este vorba despre cele mai importante companii din România, precum cele energetice, de transport sau din domeniul resurselor minerale.

Senatorii din comisiile economică, pentru constituţionalitate şi pentru privatizare au revenit la un proiect de lege ce prevede exceptarea a circa 100 de companii de stat și regii de la aplicarea legislației privind guvernanta corporativă. Majoritatea PSD și ALDE a luat această decizie, deși, în februarie, CCR a declarat neconstituțională o lege în același sens adoptată de Parlament în decembrie 2017, informează HotNews.ro.

De această data, senatorii au eliminat câteva prevederi cu miză mai mică, dar au reintrodus lista cu respectivele companii.

Este vorba despre cele mai importante companii din România, precum cele energetice, de transport sau din domeniul resurselor minerale. Printre ele se află chiar și companii listate la bursă cum sunt Transelectrica, Transgaz sau Nuclearelectrica.

Ne puteți urmări și pe Google News

Proiectul de lege ar urma să fie votat miercuri în plenul Senatului.

Adoptarea unei astfel de legi ar însemna ca managerii să fie numiți de partidele aflate la putere. Practic, ar putea fi numiți șefi de companii orice persoane, indiferent de pregătirea lor profesională și de experiență. Prin aplicarea OUG 109/2011, persoanele selectate trebuie să respecte anumite criterii clar stabilite în privința pregătirii profesionale, experienței și integrității.