Lovitură pentru presă: Jurnaliști excluși la G20. Să spunem lucrurilor pe nume!

Lovitură pentru presă: Jurnaliști excluși la G20. Să spunem lucrurilor pe nume!

Oficiul Federal de Presă a retras câtorva jurnaliști acreditările. Lovitură pentru libertatea presei? Argumentele guvernului nu sunt convingătoare, crede Marcel Fürstenau, redactor DW.

Peste 5.000 de jurnaliști din 65 de țări s-au acreditat pentru summitul G20, explică DW.  Este un procedeu complicat, pentru că cererile de acreditare sunt verificate de mai multe instituții. Oficiul Federal de Presă, condus de Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, verifică dacă cei care depun cererile sunt într-adevăr jurnaliști. Iar Oficiul Federal de Criminalistică (BKA) verifică persoanele pe criterii de securitate.

Lipsesc un ”da” sau un ”nu”

Devine chestionabil numai în momentul în care acreditările odată acordate sunt ulterior retrase. Așa s-a întâmplat la Hamburg, pe motive ”foarte serioase de securitate”, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Seibert.

Ne puteți urmări și pe Google News

Despre ce fel de pericole a fost vorba, nu am aflat la conferința de presă a guvernului de luni. Nici la a doua rundă de întrebări de miercuri nu s-a schimbat nimic. Dar, între timp, există bănuiala că Turcia ar fi putut avea o influență asupra acestor decizii. Pentru că printre cei excluși de guvern și de BKA erau și câțiva fotografi care lucraseră și în Turcia recent. Iar faptul că guvernul turc nu respectă libertatea presei se știe deja.

Fără compromisuri când vine vorba despre libertatea presei

De la cine au avut aceste informații este cu totul altă întrebare. La care nu se va da niciodată un răspuns, pentru că este vorba despre serviciile secrete. Iar sursele sunt, evident, secrete, chiar și când ele sunt servicii străine cu care se colaborează. Germania cooperează și cu Turcia, mai ales în domeniul combaterii terorismului. Pentru Germania, și gruparea separatistă kurdă, PKK, reprezintă o organizație teroristă. Fotografi care au lucrat în regiunile kurde au dobândit probabil simpatii pentru oamenii de acolo. Pentru guvernul de la Ankara, astfel de raționamente ajung pentru a hărțui jurnaliști.

Și totuși, câtorva jurnaliști germani li s-a retras acreditarea pentru summitul G20. Din cauza unor dubii cu privire la atitudinea acestora dinainte de summitul de la Hamburg, care a fost reevaluată. Această explicație nu este deloc convingătoare. De ce au fost persoanele respective acreditate inițial, dacă existau rețineri? Mai ales la un eveniment cu potențial major de risc! Discuția va continua. Trebuie să continue. Iar guvernul trebuie să spună lucrurilor pe nume, în loc să dea tot felul de explicații semi-satisfăcătoare. În ceea ce privește libertatea presei, nu se pot face compromisuri", încheie Marcel Fürstenau.