Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

LOVITURĂ pentru Angela Merkel. SONDAJUL care o va pune serios pe gânduri

Angela Merkel
Autor: | | 5 Comentarii | 2002 Vizualizari

Potrivit unui sondaj, numai 16% dintre germani cred că ţara lor a avut de câştigat de pe urma deciziei luate în acest an de a primi un număr mare de solicitanţi de azil, informează agenția DPA.

Potrivit institutului de sondare a opiniei publice Horst Opaschowski, doar 16% dintre germani au răspuns afirmativ la enunţul: "Afluxul de refugiaţi ne va oferi mai multe oportunităţi economice decât probleme".

Doar 20% dintre respondenţi au fost de acord cu afirmaţia potrivit căreia primirea unui număr atât de mare de refugiaţi va îmbunătăţi imaginea Germaniei în lume. Procentul a fost chiar mai mic în est - 12% -, care are cele mai mari probleme în a accepta afluxul de refugiaţi, care ar urma să fie de circa un milion de persoane numai în acest an, în timp ce în vestul ţării procentul a fost de 22%. Totuşi, procentul a fost mult mai ridicat - 32% - în rândul respondenţilor cu vârste între 14 şi 17 ani, arată sondajul prezentat de DPA și citat de Agerpres.

Totodată, 56% dintre respondenţi au declarat că sunt de părere că politicienii germani sunt complet depăşiţi în criza refugiaţilor. Nu mai puţin de 66% dintre germanii din oraşele cu o populaţie mai mică de 5.000 de persoane au susţinut acest punct de vedere.

Cancelarul german Angela Merkel este unul dintre cei mai mari susținători ai deschiderii granițelor pentru refugiați. Poziția acesteia a atras însă critici din partea adversarilor săi politic, dar și din partea poporului. Mai multe proteste au avut loc în ultimele luni în Germania, iar manifestanții au criticat poziția canceralui în problema refugiaților.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 08:22 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 00:32 ULTIMA MUTARE A LUI PONTA. Dragnea, luat prin surprindere 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 21:36 Gușă, previziune SUMBRĂ despre PSD: „Dragnea a pierdut războiul de supraviețuire în vârful partidului” 20:25 Scenariul-ȘOC! Cum poate Iohannis să STRICE planurile lui Dragnea 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu 18:18 Grindeanu are sfaturi preţioase: „Viitorul prim-ministru să nu creadă în prietenia cu Liviu Dragnea" 17:00 CANCER ÎN JUSTIŢIE! Dezvăluirea anului vizează un judecător de la ÎCCJ. Relaţii incestuoase cu sora sa 16:55 CTP are un mesaj dur după moţiune: „ PSD e condus prin FRICĂ” 16:21 Grindeanu este istorie. DRAGNEA ŞTIE CELE 4 NUME care POT AJUNGE PREMIER: „Sunt din PSD” 13:50 Prima REACȚIE de la COTROCENI, după CĂDEREA Guvernului. Consultări cu partidele, începând de luni 06:16 LIVIU DRAGNEA este în pragul SINUCIDERII POLITICE! Un lanț de greșeli a dus PSD în pragul scindării și pe punctul de a pierde puterea politică în cadrul alianței de guvernare. Ce câștigă VICTOR PONTA.

Articole salvate