LOVITURĂ grea pentru NATO. Rusia închide porţile către Afganistan

LOVITURĂ grea pentru NATO. Rusia închide porţile către Afganistan

Rusia a decis, luni, să nu mai autorizeze tranzitarea pe teritoriul său a armamentului şi echipamentelor militare destinate Forţei internaţionale de asistenţă şi securitate (ISAF) din Afganistan.

Hotărârea a fost luată de premierul rus Dmitri Medvedev, conform Agerpres.

'Ministerul rus de Externe este însărcinat să informeze guvernele statelor străine şi organizaţiile internaţionale despre încetarea tranzitării terestre şi combinate (feroviară, rutieră şi aeriană) pe teritoriul Federaţiei Ruse a armamentului şi tehnicii militare destinate Forţei internaţionale de asistenţă şi securitate în Afganistan', condusă de NATO, se precizează în ordinul emis de Dmitri Medvedev, potrivit Interfax.

Rusia a autorizat în 2001 tranzitarea teritoriului său pentru transferul forţelor NATO în Afganistan, apoi în 2008 a acceptat tranzitarea feroviară a materialului non-militar, iar în 2009 tranzitarea spaţiului său aerian.

Ne puteți urmări și pe Google News