Editura Evenimentul si Capital

Lovitură DURĂ pentru Mihail GORBACIOV! Ce i-au făcut UCRAINENII fostului lider rus

Mihail Gorbaciov
Autor: | | 15 Comentarii | 2794 Vizualizari

Mihail Gorbaciov are interdicţie de intrare pe teritoriul Ucrainei pentru cinci ani, în urma hotărârilor oficialilor de la Kiev. Fostul preşedinte al Rusiei şi-a pierdut dreptul de a pătrunde în Ucraina după ce a lansat o serie de declaraţii în care şi-a exprimat public sprijinul pentru anexarea Crimeii de către Rusia, a anunţat joi purtătoarea de cuvând a serviciului ucrainean de securitate, Olena Hitlyanska, într-o postare pe pagina sa de Facebook, potrivit agenţiei de stiri DPA.

Interdicţia lui Gorbaciov vine în contextul “interesului securităţii naţionale, mai ales pentru sprijinul public al anexării militare a Crimeii”, se anunţă în mesaj.

Mihail Gorbaciov a afirmat că dacă ar mai fi fost el la putere, “Uniunea Sovietică încă ar fi existat şi Crimeea ar fi făcut parte din ea”.

“Întotdeauna susţin voinţa liberă a poporului, iar cei mai mulţi din Crimeea au dorit să se reunească cu Rusia”, a mai spus ultimul lider al URSS, făcând referire la aşa-zisul referendum prin care preşedintele rus Vladimir Putin a justificat anexarea Crimeii.

În urma protestelor împotriva guvernului de după alegerile din 2011, scrutin care se preupune că a implicat fraude semnificative, fostul lider rus a solicitat public demisia autorităţilor. Vladimir Putin i-a răspuns atunci că ar fi trebuit să lupte “pentru integritatea teritorială a statului nostru într-un mod mai insistent, consecvent şi curajos, nu să-şi ascundă capul în nisip, lăsându-şi posteriorul la vedere”, potrivit agenţiei de ştiri EFE.

Putin este de părere că dezintegrarea Uniunii Sovietice reprezintă cea mai mare tragedie geopolitică a secolului XX, potrivit stiripesurse.ro




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate