Editura Evenimentul si Capital

LOVITURĂ în scandalul înregistrărilor de la DNA Ploiești! CSM se implică în acest caz. DECIZIE DE ULTIMĂ ORĂ!

Autor: | | 1 Comentarii | 3758 Vizualizari

Ape tulburi în peisajul justiției din România! Reprezentanţii societăţii civile din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Romeu Chelariu şi Victor Alistar, solicită începerea urmării penale in personam pentru magistraţii care ar fi implicaţi în posibila trucare a anchetelor penale în cazul DNA Ploieşti. Totodată, membrii CSM îi cer ministrului Justiţiei să „îşi ducă la îndeplinire atribuţiile din matca sa constituţională privind exercitarea autorităţii faţă de structura Ministerului public”.

Mai exact, aceștia cer Inspecţiei Judiciare să urgenteze definirea obiectivelor tematice pentru controalele de fond, care să abordeze respectarea obligaţiilor privind administrarea şi evaluarea probelor şi situaţia sesizărilor şi plângerilor privind abaterile din justiţie şi realizarea urgentă a unei analize privind vulnerablitatea e corupere a atribuţiilor judiciare.

„Pentru a evita posibilitatea de prejudiciere a probelor solicităm de urgenţă dispunerea măsurilor de continuare a urmăririi penale in personam pentru magistraţii implicaţi în trucarea anchetelor penale, conservarea probelor şi iniţierea măsurilor preventive cu privire la făptuitori. Cea mai grea lovitură dată independenţei justiţiei ar fi muşamalizarea acestui caz de gravă corupere a atribuţiilor judiciare, precum şi lipsa unor măsuri de corecţii de sistem, acest caz nefiind singular în justiţia română”, spun reprezentanţii societăţii civile din CSM, referitor la cazul DNA Ploieşti.

Ce solicită reprezentanții societății civile Inspecșiei Judiciare

Ei solicită Inspecţiei Judiciare să urgenteze definirea obiectivelor tematice pentru controalele de fond care să abordeze respectarea obligaţiilor legale privind administrarea şi evaluarea probelor, precum şi să prezinte situaţia sesizărilor şi a plângerilor abanonate privind abaterile din justiţie. De asemenea, ei cer realizarea urgentă a unei analize privind vulnerabilitatea de corupere a atribuţiilor judiciare prin colectarea informaţiilor de la instanţe, parchete şi celelalte părţi, potrivit știripesurse.

Ce cer membrii CSM ministrului Justiției

Membrii CSM îi cer ministrului Justiţiei să „îşi ducă la îndeplinire atribuţiile din matca sa constituţională privind exercitarea autorităţii faţă de structura Ministerului public”. Ei atrag atenţia că problemele de sistem nu se rezolvă doar prin răspunderea unor persoane vinovate managerial direct, ci şi prin eliminarea surselor problemelor şi a complicităţilor profesionale.

„Toleranţa la corupţia judiciară trebuie să fie zero, pentru eradicarea acestui fenomen fiind necesare atât răspunderi şi răspunsuri personale, cât şi modificări sistemice de ansamblu”, subliniază membrii CSM.

De asemenea, ei cer procurorului general să îşi asume răspunderea pentru starea de fapt şi să prezinte public situaţia plângerilor depuse privind activitatea procurorilor, stadiul dosarelor, să spună care sunt motivele pentru care acestea nu au fost soluţionate şi să precizeze de câte ori a solicitat verificarea stadiului acestor dosare.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria:

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
10:57 Rezultate Evaluarea Naţională 2018. SE AJUNGE LA INSTANŢĂ? Reacţia Ministerului Educaţiei. NOTELE PE JUDEŢE. Update 22:30 LEGE ÎNCĂLCATĂ la Cotroceni prin TRAFIC DE INFLUENȚĂ? Președinția, atinsă de SCANDALUL fără precedent. Breaking news 22:19 REVOCAREA șefei DNA. Iohannis a oferit ULTIMA REACȚIE despre viitorul Laurei Codruța Kovesi 16:24 Concluzie ŞOCANTĂ a unui politician: Maior şi Kovesi au FALSIFICAT semnătura preşedintelui ÎCCJ. S-au comportat ca MAFIOŢII 12:49 Atac la propagandiştii Noii Securităţi: Cum MINT ODIOS cu privire la modificările Codului de procedură penală 12:44 Protocolul SRI - Înalta Curte a transformat judecătorii în „sifoane” 10:35 Cel mai crunt mesaj transmis din SUA: „Puşcăria pentru Maior, Coldea şi Kovesi e mult prea puţin” 10:23 Verdictul lui Cristoiu în legătură cu protocolul SRI: „Trebuie o Comisie specială! S-a încălcat Constituția” 07:03 CCR analizează marți SESIZAREA lui KLAUS IOHANNIS. Ce urmărește președintele ROMÂNIEI 22:36 COLABORATORII lui Kovesi au făcut-o PRAF pe ȘEFA DNA. Cea mai DURĂ RADIOGRAFIE vine din INTERIORUL instituției 17:29 A fost DESECRETIZAT protocolul încheiat de SRI cu ICCJ. Documentul INTEGRAL 17:09 VALIDAREA MANDATULUI lui Iohannis, sub SEMNUL ÎNTREBĂRII! Teoria incendiară a judecătorului CCR Petre Lăzăroiu 12:29 Sondaj: PSD și-a revenit din pumni. PNL pe tobogan. Un nou partid face valuri 14:25 Ministrul Justiției comentează scrisoarea celor 1000 de magistrați: Să difuzați materialele, astfel intrăm în derizoriu 14:23 Toader îi dă REPLICA lui Iohannis. Avem „SUPERMINISTRU” la Justiție? Scandalul REVOCĂRII Laurei Kovesi ATINGE următorul nivel 14:14 Raportul final al anchetei parlamentare: Monica Macovei a scos în 2005 din arhiva SIPA un registru cu documente 14:05 DEZVĂLUIRE: Înainte să fie uns la SIE, Vlase își programase o întâlnire cu evrei influenți. Surse PSD: Vizita a picat 11:46 Klaus Iohannis a dat PSD-ului spionajul extern! Gabriel Vlase, doctor la SRI, va fi noul director SIE 11:04 Scandalurile se țin lanț în partidul lui Băsescu! Demisie de ultimă oră. „Așa a hotărât Eugen Tomac, îi respect decizia! Asta e” 10:28 Revocarea Codruţei Kovesi. CÂND VINE MARELE MOMENT în Justiţie? Procurorul General a răspuns. Breaking news

Articole salvate