Loredana, despre venirea lui Despot la Vocea României: „Îmi plac prospăturile”

Loredana, despre venirea lui Despot la Vocea României: „Îmi plac prospăturile”

Au început filmările pentru sezonul șapte Vocea României! Antrenorii, Tudor, Smiley, Lori și Despot, și-au ocupat locurile în scaune, puţin altfel decât până acum, și au avut prima întâlnire în platoul celei mai tari competiții a vocilor.

Am aflat pentru voi primele schimburi de replici şi detalii de culise. După primele ore petrecute împreună în această formulă, chimia dintre antrenori a fost evidentă, cei patru au reușit să dezvolte o relație excelentă, dar au rămas în același timp și foarte ambițioși, deciși să-și formeze cele mai bune echipe și să câștige marele trofeu.

Chirilă şi Smiley, „prieteni” şi în noul sezon „Când s-au mutat scaunele, zici că eram în rollercoaster!”, a spus Smiley la începutul filmărilor, iar Tudor nu a ezitat și i-a răspuns: „Păi, e rollercoaster aici, că te-au mutat lângă mine!”.

Referindu-se la faptul că Adrian Despot s-a alăturat echipei și că în acest sezon va sta lângă ea, Lori a spus cu zâmbetul pe buze: „Îmi plac prospăturile, vreau să stau lângă cig , p p neva nou”.

Ne puteți urmări și pe Google News