Editura Evenimentul si Capital

Logodnica - uluitoarea poveste de dragoste dintre o moldoveancă orfană și un regizor irlandez. Fragment în premieră

Doina Ruști - scriitoare
Autor: | | 0 Comentarii | 893 Vizualizari

Scris în trei luni, romanul Logodnica (Editura Polirom) nu este doar povestea de iubire a lui David, ci şi o parabolă despre Est şi Vest, despre extremele Europei

David s-a născut la Belfast, dar este cetățean norvegian. Alisa are sânge rusesc, dar se consideră moldoveancă din Chișinău. David n-a vorbit niciodată irlandeza, căci este britanic, protestant din Irlanda de Nord. Alisa vorbește românește, cu toate că se consideră rusoaică sută la sută. El a avut o copilărie cu bombe și lupte de stradă. Ea este o orfană  din Ungheni. La un moment dat se întâlnesc, iar drumurile lor trec prin București.

„David Kinsella este un regizor britanic, stabilit în Norvegia. De fapt, prin sînge este irlandez, plin de pasiune, ca toţi fidelii Sfîntului Patrick, dar a ales să-şi potolească temperamentul de foc în liniştita şi calma Norvegie, care l-a adoptat. Regizor de succes, David este legat şi de România, unde are mulţi prieteni care îi cunosc viaţa şi pasiunile. Iar una dintre aceste pasiuni a vrut să-i fie transformată într-o carte. Fără ezitare, gîndul m-a dus la Doina Ruşti, stăpîna cuvintelor şi a poveştilor care te fascinează. Ca noi toţi, şi David a fost cucerit de farmecul ei narativ şi-a rugat-o să-i scrie povestea de dragoste. Altcineva vede uneori mai bine decît tine cheile ascunse într-o serie de întîmplări. Însă nu acesta a fost motivul principal al lui David. El a vrut să experimenteze condiţia de personaj. Să simtă pe propria piele ochii necruţători ai spectatorului. Desigur, şi-a închipuit că Doina va urmări faptele pe care el însuşi i le mărturisise, lucru imposibil, avînd în vedere originalitatea ei ieşită din comun. «Ce poveste este aceea, a întrebat ea, spusă pe o singură voce? Orice iubire presupune un EL şi o EA, două puncte de vedere.» Prin urmare, Doina a scris un roman admirabil, din două confesiuni, pe cît de diferite, pe atît de legate.

Scris în trei luni, romanul Logodnica nu este doar povestea de iubire a lui David, ci şi o parabolă despre Est şi Vest, despre extremele Europei.” (Dan Burlac)

 „Doina Ruşti are capacitatea rară de a surprinde ipocrizia indivizilor şi a societăţii, sub cele mai inofensive forme, dar care, sub lentoarea derulării epice, are o funcţie constant erozivă. O scriitură picturală (prin comparaţia perfect utilizată) şi cinematografică prin amploare.” (Ramón Acín, Turia)

Doina Ruşti este una dintre cele mai apreciate voci feminine ale literaturii contemporane. Tradusă în numeroase limbi, invitată la evenimente internaţionale, s-a impus în special prin romanele cu tematică diversă şi construcţie solidă. Dintre romanele sale, unele reeditate în colecţia Top 10+, amintim Fantoma din moară (2008), roman amplu despre comunismul românesc, distins cu Premiul pentru Proză al USR, Zogru (2006) şi Lizoanca la 11 ani (2009, reeditat în 2017 la Editura Polirom cu titlul Lizoanca) – recompensat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române. Manuscrisul fanariot (2015) şi Mîţa Vinerii (2017), două bestselleruri, au deschis seria ficţiunii istorice. Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist. Pagină web: http://doinarusti.ro.

Fragment în premieră

Apoi a venit telefonul.

Eram la Aki Haugstad, pentru cină. Andres ceruse voie proprietarului să-și exerseze talentele și tocmai clămpănea pianul. Are o voce înaltă și caldă, care pare ținută într-un borcan cu jeleu. Mai erau cu noi niște actrițe, care filmaseră în ziua aceea. Lumina albă a serii de aprilie îmi dă întotdeauna un sentiment de stabilitate. Tocmai de-aia telefonul Alisei m-a luat prin surprindere. De la primele cuvinte a început să plângă. Vorbea greu, iar din când în când îi scăpa câte un cuvânt românesc. Când e supărată vorbește românește. Dacă stau să mă gândesc, și acesta este unul dintre multele lucruri anormale, căci, după cum se știe, înjurăturile se spun întotdeauna în limba maternă.

— A murit bunica, David! Iartă-mă David, sunt la pământ! Nu mă așteptam ca ea să plece! Îți dai seama, David, n-o s-o mai văd niciodată!

Vorbea adeseori despre bunică, cea care îi lăsase moștenire filozofia kiraw-ului nepieritor. Am ascultat-o câteva minute, apoi am întrebat-o dacă puteam să fac ceva pentru ea. Eram, fără să vreau, mișcat. Nu suport să aud lume plângând. Mai ales la telefon.

— Mi-e rușine să-ți spun, David, am nevoie de 600 de euro ca s-o înmormântez. Bineînțeles, nu am banii ăștia.

 Mi se înmuiase sufletul. Îmi părea rău pentru ea. I-am promis că-i voi transfera suma în chiar acea seară.

Moartea cuiva apropiat schimbă de multe ori oamenii. Pe Alisa, moartea bunicii ei a transformat-o într-un pisoi.

O lună mai târziu am plecat din nou la Chișinău, la festivalul de film, același care fusese locul primei noastre întâlniri. Eram foarte emoționat, recunosc. Așa tristă, avea ceva sacru. Arăta ca Fetița cu chibrituri. O zi întreagă ne-am plimbat prin oraș. Când surâdea mă luminam pe dinăuntru.

Câteva ore mi-a povestit cum murise bunică-sa, o femeie bătrână, singură într-o casă, la țară. Gândindu-mă la ea, o vedeam pe mami, la Belfast . De multe ori mă gândesc că va muri, iar eu precis nu voi fi lângă ea. Singurătatea morții ne tulbura și pe mine, și pe Alisa. Și cu toate că nu ne refeream la moartea noastră, undeva, prin lumea scorburoasă a conștiinței, se plimba cu pași mărunței propria frică de moarte.

— Mi-ar plăcea să fac ceva pentru tine. Ai nevoie de ceva, Alisa?

— Ca de obicei, David! Numai tu mă întrebi în lumea asta!

În momentul următor plângea în hohote și nu știam ce să fac. Când s-a mai liniștit, mi-a spus cu o voce muncită că iar rămăsese fără laptop.

Câteva ore le-am petrecut prin magazine. Voiam să nu-i lipsească nimic din ceea ce i-ar fi făcut viața mai ușoară. Haine, telefon, laptop și cosmetice. Părea fericită.

În seara aceea am așteptat-o la hotel. Voia s-o țin în brațe. Îmi spusese că are nevoie să doarmă cu mine. Dar n-a mai venit. Printr-un SMS laconic mi-a spus că avea alte obligații. N-am insistat. Am dormit puțin, iar dimineața, când soarele a intrat pe fereastră, am sunat după micul dejun. În ciuda faptului că Alisa nu venise, mă simțeam bine. Stăteam în camera însorită, pe jumătate dezbrăcat. Am deschis telefonul și m-am uitat fugitiv prin mesaje.

Tocmai intrase pe ușă o fata, cu micul dejun. Țin minte și acum ouăle prăjite, așezate pe o farfurie largă. Am intrat pe FB, așteptând să plece. Din obișnuință am ajuns în pagina Alisei. Și-am rămas cu ochii în telefon, mult timp după aceea, chiar și după ce rămăsesem singur, numai eu și cele două ouă prăjite, întărite între timp, ca niște gume mestecate și întinse sub tăblia unui pupitru.

26

Dintre toate episoadele poveștii mele acesta și telefonul din Kiev au fost cele mai indigeste. Dar măcar în cazul Kiev, eram deja pregătit să-mi dau un doctorat în materie de Alisa.

În acea dimineață liniștită din Chișinău, pe pagina ei trona o fotografie: Alisa, complet dezbrăcată, îmbrățișând un bărbat. Erau într-un dormitor luminat de un lampadar, iar bărbatul ținuse telefonul în mână. Era un selfie. El zâmbea ca o madonă. Ea îl privea, ținând un deget pe obrazul neras al acelui bărbat care, abia târziu mi-am dat seama, era Vasi Mârșavu. Poza se termina înainte de sfârcuri, dar din context era clar că sunt dezbrăcați.

Am fost convins că povestea s-a terminat. Nu voiam s-o mai văd niciodată. Aveam o viață care se infectase cu Alisa, dar care se putea trata.

Un timp lung, nu doar că nu mi-a mai scris, dar nici măcar n-a mai vrut să știe de mine. Să te blocheze cineva pe FB era pe vremea aia o dramă. Astăzi nu mai înseamnă mare lucru, dar pentru orice novice, aceasta cred că și astăzi mai este o catastrofă.

În perioada aia mi-am făcut mai multe conturi. Eram și american get-beget, băiat de cartier sau militar în Afganistan. Eram și suedez stabilit în Filipine. Și pianist portughez. Visam să mă împrietenesc cu Alisa, într-unul dintre travestiurile mele virtuale, s-o fac să vină la Paris sau la Berlin, unde o vedeam bineînțeles venind în limbă, ca să dea cu ochii de mine, să mă suporte și să înghită pur și simplu gălușca. Ajunsesem atât de departe încât căutam case de închiriat prin tot felul de orașe europene, imaginând din ce în ce mai amănunțit acel moment în care Alisa ar fi coborât din avion ca să se întâlnească nu cu mine, ci cu poza mea de pe net, care era a unui necunoscut găsit pe cel mai obscur site, în străfundurile marii rețele care adună la un loc toate inimile zdrobite sau doritoare ale acestui glob pământesc.

Joi, 21 septembrie, la ora 18.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta 38), va avea loc lansarea romanului Logodnica, de Doina Ruști, cu participarea regizorului britanic David Kinsella, unul dintre personajele principale ale cărții.

Invitați: Bianca Zbarcea (traducătoare), Dan Burlac (producător de film)

Moderatoare: Adriana Titieni




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate