4.000 de locuri de muncă DISPONIBILE pentru ȘOMERII bucureșteni

4.000 de locuri de muncă DISPONIBILE pentru ȘOMERII bucureșteni

Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) pune la dispoziția șomerilor bucureșteni 4.000 de locuri de muncă, atât pentru muncitorii necalificați, cât și pentru absolvenți de studii superioare.

Şomerii din Capitală pot alege un loc de muncă dintre cele 4.086 de posturi disponibile anunţate, joi, de Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM), cele mai multe fiind pentru muncitorii calificaţi (2.196).

 

Potrivit datelor centralizate de AMOFM Bucureşti, în cazul muncitorilor calificaţi, cele mai multe locuri de muncă sunt pentru lucrător comercial (470), agent securitate (345), vânzător (112) şi casier (69).

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Pentru absolvenţii de studii medii, AMOFM Bucureşti a înregistrat 1.031 de locuri vacante, iar cele mai multe cereri din partea angajatorilor vizează meseria de operator vânzări prin telefon (175), operator reţele comunicaţii (100), funcţionar informaţii client (130).

 

De asemenea, 423 de locuri de muncă sunt disponibile pentru şomerii cu studii superioare, cele mai multe fiind pentru analist servicii client (82), manager proiect (20), consilier/expert/inspector/referent/economist în economie generală (19).

 

În plus, pentru muncitorii necalificaţi, AMOFM Bucureşti oferă 436 de posturi libere, din care 51 muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii, 50 pentru muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 45 de posturi pentru manipulant mărfuri, precum şi 21 de posturi pentru femeie de serviciu.