Editura Evenimentul si Capital

Puși la zid pentru literatura pornografică, Blaga și Arghezi sunt apărați de Carol al II-lea

Lucian Blaga
Autor: | | 1 Comentarii | 1071 Vizualizari

Biciul literar cel mai necruţător s-a dovedit a fi al lui Nicolae Iorga. Neaderenţa sa structurală şi programatică a declanşat adevărate războaie literare. Principala ţintă a fost Arghezi, cel mai influent poet după Mihai Eminescu

România a încercat să îmbrace hainele strâmte ale occidentalismului începând cu secolul XIX. S-a dorit sincronizarea în toate domeniile cu modelul strălucit oferit de Vest, schimbarea identitară fiind necesară într-un stat care abia făcea primii paşi instituţionali, un stat care avea amintiri vag-obscure despre moştenirea romană, ce reprezenta permisul de intrare, legătura directă cu Occidentul. După zeci de ani de eforturi, România se afla pe drumul corect. În perioada interbelică, ţara noastră era conectată parţial la fluxul civilizaţional occidental. Din nefericire, paranteza totalitară a rupt brutal această linie ascendentă, urmând ani mulţi de rătăcire, de dibuiri timide şi nesigure, în căutarea drumului pierdut în întunericul comunist. Cu toate acestea, democraţia interbelică nu era nici pe departe perfectă.


FOTO;Regele Carol al II-lea



O democrație cu sens schimbat

Partidele aflate la guvernare câştigau de fiecare dată alegerile (cu excepţia scrutinului din 20 decembrie 1937, dar acolo a fost un caz suigeneris, într-un context tulbure ) prin metode specifice, cenzura şi starea de asediu nu reprezentau măsuri excepţionale, cetăţenii încă învăţau regulile electorale şi cădeau pradă uşor manipulărilor politice. Putem spune, astfel, că a fost o democraţie cu sens schimbat, de sus în jos, nu de jos în sus, cum ar fi trebuit. Literatura nu avea probleme în această direcţie. Compatibilă cu standardele occidentale, lupta de emancipare estetică, de ieşire de sub tutela etnicistă şi eticistă, a fost un succes categoric. Chiar şi aşa, presiunile venite din partea conservatorilor au pus la încercare soliditatea şi solidaritatea curentului nou.

Nicolae Iorga : „Ce poate fifi mai scârbos ca idee în ce poate fi mai ordinar ca formă"

Campania împotriva aşazisei literaturi pornografice a lovit nu numai în Geo Bogza sau Horia Bonciu, ci şi în alţi scriitori nealiniaţi preceptelor etno-sămănătoriste. Şi în acest caz, biciul literar cel mai necruţător s-a dovedit a fi al lui Nicolae Iorga. Neaderenţa sa structurală şi programatică a declanşat adevărate războaie literare. Principala ţintă a fost Tudor Arghezi, cel mai influent poet după Mihai Eminescu. Dacă pentru cei mai mulţi critici, apariţia în 1927 a „Cuvintelor potrivite” a constituit o piatră de hotar în literatura română, pentru Iorga se dovedeşte că volumul cuprinde „ce poate fi mai scârbos ca idee în ce poate fi mai ordinar ca formă.”1


FOTO:Nicolae Iorga



„Anarhia s-a înstăpânit pe literele românești”

Reactivat pe frontul literelor după o pauză îndelungată (pe primul plan a fost cariera politică, Iorga fiind şi preşedinte al Consiliului de Miniştri între aprilie 1931 şi iunie 1932) acesta constată că „anarhia s-a înstăpânit pe literele româneşti şi de pe urma ei s-a ivit curentul de flecăreală cu vorbe mari, de exhibiţii de monstruozităţi, de apeluri la apetiturile bestiale, care, sub o critică de lovinesciană neînţelegere şi interesată toleranţă, ni-a dat era care merită să fie pecetluită în frunte cu fierul roşu: Arghezi.”2 Astfel că Iorga dorea să facă ordine, să acţioneze ca un filtru care să cureţe literatura de reziduurile argheziene, considerate atât de dăunătoare de sămănătorist. Momentul care l-a înfuriat la culme a venit în 1936, atunci când Editura Fundaţiilor Regale a publicat ediţia definitivă de Versuri a poetului. Intervine într-o şedinţă a Academiei Române – 30 mai 1936 – pentru a semnala „scabrosul volum al lui Arghezi, publicat de Fundaţiile Regale ca ediţie definitivă.” 3

„Apogeul pornografic al degenerescenţei argheziene”

Extremiştii asociau pornografia cu scrierile iudaice – incompatibile cu morala creştină – volumul „Cimitirul Buna Vestire” fiind considerat „apogeul pornografic al degenerescenţei argheziene (...) Dl. Arghezi e un degenerat. Sau dacă nu e un degenerat, e un pornograf în înţelesul cel mai diabolic al cuvântului: un om pus să împrăştie conştient imaginea mârşavă în lume.”7 O surpriză (de fapt, doar aparentă, acesta începând să dea dovezi de înverzire, de aderenţă la extrema-dreaptă) a fost atacul lui N. Davidescu, un admirator al autorului Cuvintelor potrivite. Nicolae Davidescu enumeră motivele pentru care Arghezi ar fi o „apariţie literară iudaică de origine românească în scrisul nostru. „În primul rând, „formaţia d-sale biblică”, apoi „sensibilitatea d-sale excesivă, lipsa de intelectualitate, darul de a se juca pe sensuri lăturalnice cu cuvântul, plăcerea cu care stăruie în jocul pentru joc al alcătuirii în serie a imaginilor” şi reticenţa „cercurilor curat româneşti” de a-l primi în rândurile sale.8

Lordul Tudor Arghezi, „cu apucături de bandit”

Câteva zile mai târziu, la o conferinţă a Teatrului Ligii Culturale – „Boala literaturii noi” – demolează în câteva cuvinte iniţiativa Fundaţiilor, care „dau ediţia definitivă a unui lord Tudor Arghezi, cu miros de Văcăreşti, cu apucături de bandit” şi condamnă opera argheziană, caracterizată de „lipsă de înţelegere a frumosului, lipsă de simţ al ritmului, proză fleşcăită, nici un element de spirit, nici o licărire de poezie.” 4


Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate