CIRCULAȚIE în condiții DE IARNĂ în toată țara. LISTA DRUMURILOR cu PROBLEME. Informații de ultimă oră din TRAFIC!

CIRCULAȚIE în condiții DE IARNĂ în toată țara. LISTA DRUMURILOR cu PROBLEME. Informații de ultimă oră din TRAFIC!

Vești din trafic sunt și de la Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române! Astfel, aceștia au transmis că în judeţul Caraş-Severin, circulaţia rutieră se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, din cauza a două evenimente rutiere în care au fost implicate două tiruri care au derapat ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, pe un carosabil acoperit cu zăpadă:

Astfel, primul pe DN57B, la kilometrul 39, în apropierea localităţii Bozovici, iar al doilea pe DN6, la kilometrul 426, între localităţile Teregova şi Armeniş. În niciunul dintre cele două evenimente nu au rezultat victime şi se estimează reluarea circulaţiei în condiţii normale în jurul orei 10:00, potrivit informațiilor venite de la Centrul Infotrafic.

De asemenea, susțin politiștii, din aceeaşi cauză, s-a produs un eveniment similar pe DN7, în apropierea localităţii Tălmaciu, judeţul Sibiu, în care un tir a derapat într-o curbă la kilometrul 253, pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu Vâlcea. Traficul se desfăşoară pe celălalt sens de mers, alternativ şi se estimează realuarea circulaţiei în condiţii normale în jurul orei 08:00. 

Accident rutier în localitatea Pantelimon

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, pe DNCB, în localitatea Pantelimon, a avut loc un accident rutier, în care un autoturism care nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, pe un carosabil acoperit cu un strat subţire de zăpadă, a derapat şi a intrat într-o dubă care circula regulamentar. În urma impactului au rezultat 2 persoane rănite. În acest moment traficul este oprit pe ambele sensuri de mers, în vederea acordării de îngrijiri medicale victimelor şi efectuării cercetării locului faptei. 

Polițiștii mai susți că există drumuri naţionale cu circulaţia oprită din cauza vremii nefavorabile, însă se circulă în condiţii de iarnă în aproape toată ţara, cu precădere în jumătatea de sud a ţării, aflată sub incidenţa unui cod galben de ninsori, precipitaţii mixte, vânt şi polei.

Recomandările polițiștilor pentru șoferi...

Drept urmare, aceștia recomandă conducătorilor auto să nu plece la drum dacă nu au autovehiculele echipate cu anvelopele de iarnă, să circule cu viteză foarte redusă, să nu bruscheze comenzile maşinii, să utilizeze în special frâna de motor, să nu efectueze depăşiri riscante, să mărească distanţa de siguranţă dintre autovehicule şi să adopte continuu o conduită preventivă la volan.

Drumurile cu circulație îngreunată

În continuare, din cauza revărsării unor cursuri de apă şi a inundării părţii carosabile, se circulă îngreunat în: judeţul Bacău, pe DN12B, la ieşirea din localitatea Târgu Ocna către Slănic Moldova, în judeţul Buzău, pe DN10 Buzău - Braşov, în localitatea Măgura, la kilometrul 26+800 de metri, în judeţul Vâlcea, pe DN64, în localitatea Băile Olăneşti, la kilometrul 134 şi pe mai multe drumuri judeţene din Alba, Braşov, Buzău, Covasna, Galaţi, Harghita şi Vrancea.

Din cauza vântului puternic, începând din această dimineaţă, de la ora 05:00, a fost închisă bara Sulina.