LIGA CAMPIONILOR. Manchester City - Barcelona, 1-2. Catalanii au învins campioana Angliei, Messi și-a permis să rateze un penalty
- Andrei Călin
- 25 februarie 2015, 00:34
FC Barcelona a câștigat, marți, pe terenul englezilor de la Manchester City, scor 2-1, într-o partidă din turul „optimilor” Ligii Campionilor.
FC Barcelona a tranșat, în mare parte, soarta calificării în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Spaniolii s-au impus pe terenul celor de la Manchester City, scor 2-1, într-un meci disputat, marți. Pentru catalanii, Luis Suarez a reușit „o dublă”, în minutele 16 și 30, iar Aguero a redus din diferență în minutul 69. De la gazde, Clichy a văzut cartonașul roșu, în minutul 74. În minutul 90+3, Lionel Messi a ratat șansa de a majora scorul, din penalty.
În cealaltă partidă a serii, Juventus a învins-o, acasă, pe Borussia Dortmund, scor 2-1. Golurile au fost înscrise de Tevez (13), Morata (43), respectiv Reus (18).
Astăzi se dispută ultimele două meciuri din turul optimilor de finală, de la ora 21.45: Bayern Leverkusen - Atletico Madrid și Arsenal - AS Monaco.