Editura Evenimentul si Capital

Liderii libieni ISIS sunt TERORIZAȚI de un VÂNĂTOR de BESTII JIHADISTE: Lunetistul misterios a CURĂȚAT trei dintre căpeteniile grupării | GALERIE FOTO și VIDEO

Vănătorul jihadist
Autor: | | 16 Comentarii | 31274 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Căpeteniile ISIS trăiesc cu frica în sân după ce a apărut un zvon conform căruia 3 dintre cei mai ticăloși lideri au fost asasinaţi la distanţă de 10 zile de către un lunetist misterios.

Liderii au fost doborâţi unul câte unul, în Sirte, un oraş de pe coasta libaneză, unde Muammar Gaddaffi s-a născut, oraş asupra căruia militanţii au preluat controlul anul trecut, potrivit dailymail.co.uk.

Conform unor rapoarte din presă, luptătorii ISIS matură oraşul în căutarea omului denumit de către localnici “Vănătorul jihadist”.

Primul lider ISIS care şi-a pierdut viaţă a fost Hamad Abdel Hady, de naţionalitate sudaneză, care a fost omorât în ziua de 13 ianuarie, conform se Libya Prospect.

Se spune că acesta ar fi fost un oficial în cadrul Curţii Sharia, care propaga simţul de dreptate deformat şi violent al grupării ISIS.

Abu Mohammed Sernawi a fost omorât în dată de 19 ianuarie, aproape de casă sa din oraş, conform unor rapoarte.

Cea mai recentă moarte se zvoneşte a fi accea a lui Abdullah Hamad al Ansari, un comandant de rang înalt din sudul Libiei, care a fost împuşcat în timp ce părăsea moscheea în dată de 23 ianuarie.

Totuşi, aceasta s-ar putea să nu fie începutul unei campanii împotriva luptătorilor ISIS din oraş.

Jurnalistul Daniele Raineri a arătat că o asasinare similară a avut loc în luna iulie, când un predicator  a fost împuşcat mortal.

Reporterul îndeamnă la precauţie în a crede ceea ce ar putea fi “zvonuri sălbatice” pe contul acestuia de Twitter. Chiar şi aşa, social media este aprinsă cu rapoarte despre zvonurile lunetistului, care a devenit cumva un erou pentru cei care trăiesc sub controlul grupării malefice teroriste, conform Libya Herald.

Islamiştii nu sunt populari în oraş, şi la câteva zile după primul asasinat, a apărut un “reportaj foto” arătând gruparea groazei executând 3 bărbaţi şi biciuind un al patrulea deoarece a consumat alcool.

ISIS a raportat că are 3000 de luptători în Sirte şi a impus reguli stricte familiare rezidenţilor din capitală Raqqa, Siria.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
10:13 Cristina Tarcea, șefa ICCJ despre becul schimbat la SIPA: „O fi fost un bec cu putere mare de iluminare” 07:25 Raportul privind arhiva SIPA pe înţelesul tuturor. O parte din arhiva SIPA a rămas la Ministerul Justiţiei 07:05 Ultimul șef al SIPA: „Raportul Comisiei mi se pare unul superficial” 00:00 O nouă diversiune de tip securistic marca Tudorel Toader: Falsificarea Listei SIPA | ROMÂNIA LUI CRISTOIU 00:00 Marius Oprea: Monica Macovei a primit un CD pe care se afla opisul dosarelor din arhiva SIPA 21:32 Dragnea a RĂBUFNIT după raportul publicat de EVZ. "DESECRETIZARE! E important ceea ce e în arhivele SIPA" 18:23 DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Fostul șef al SIPA, desemnat șef la SIE 13:45 REACȚIA lui Grindeanu despre desecretizarea arhivei SIPA: „S-a făcut un pas important” 13:44 PRIMA REACȚIE a lui Toader după desecretizarea arhivei SIPA. Ce spune despre Laura Codruța Kovesi 13:17 Predoiu, despre raportul SIPA: „L-am trimis la CSAT şi l-am clasificat; Nu cunoşteam conţinutul arhivei” 12:39 Scântei: „Unele dosare SIPA au fost XEROXATE. Îi cer ministrului Toader să explice cum documente CLASIFICATE au ajuns în presă” 11:48 Preşedintele UNJR: „Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013?” 10:14 REACȚIA lui Băsescu cu privire la arhiva SIPA: Oricât încearcă „băieţii veseli” să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge 10:08 Dan Andronic, despre judecătorul Cristi Danileț: „Nu cred că le-a copiat el...esta MÂNA unui PROFESIONIST” 09:16 Cine A INTRAT în Arhiva SIPA. Ministerul Justiției a publicat lista 07:35 Au apărut primele pagini din RAPORTUL SECRET al ARHIVEI SIPA - FOTO 07:04 ACUM puteți citi DOCUMENTUL INTEGRAL! Am pus mâna pe RAPORTUL SECRET cu privire la Arhiva SIPA! 00:00 “Ați vrut dovezi, na Dovezi!" Jurnalistul Dan Andronic ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER 00:00 Ancheta DIICOT privind arhiva SIPA este în „stadiu incipient”

Articole salvate