Liberalii sunt în ALERTĂ MAXIMĂ după alegerile NEVALIDATE de la Chișinău. „Este SIMILAR cu ce vrea PSD, prin Dragnea, în România”

Liberalii sunt în ALERTĂ MAXIMĂ după alegerile NEVALIDATE de la Chișinău. „Este SIMILAR cu ce vrea PSD, prin Dragnea, în România”

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a declarat că joi că invalidarea mandatului obţinut de Andrei Năstase la alegerile din Chişinău reprezintă o încălcare a legii şi a principiilor democratice şi o chestiune de securitate în zonă.

Pentru liberali, situația este una critică.

„Ceea ce se întâmplă la Chişinău nu reprezintă doar o încălcare a legii din Moldova şi a principiilor democratice, ci devine deja o chestiune de securitate în zonă. Eu cred că este nevoie de orice sprijin, consultare şi colaborare pentru a restabili ordinea de drept în Republica Moldova”, a spus Turcan, la Parlament, conform AGERPRES.

Ea a arătat că PNL a susţinut candidatura lui Andrei Năstase şi că îi va fi alături cu informaţii şi expertiză.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Există o similitudine între ceea ce se întâmplă în Republica Moldova şi ceea ce încearcă PSD, prin mâna lui Liviu Dragnea, să ofere în România. Să foloseşti instituţiile statului, să controlezi instituţiile statului, să apelezi la ele pentru a crea abuzuri şi pentru a acţiona împotriva adversarilor politici deja reprezintă o încălcare a principiilor de drept şi a principiului fundamental al aderării României la UE”, a mai spus liderul deputaților liberali.

Instanţa nu a confirmat marţi seară legalitatea alegerilor locale anticipate din Chişinău pentru funcţia de primar general, desfăşurate în două tururi, pe 20 mai şi 3 iunie, iar în consecinţă mandatul lui Andrei Năstase, câştigătorul scrutinului, nu a fost validat, relatează presa de la Chişinău.

Andrei Năstase, citat de deschide.md, a declarat că decizia de marţi este una „arbitrară” şi că o va contesta în termenul legal de 24 de ore la Curtea de Apel.

În turul al doilea al alegerilor anticipate pentru funcţia de primar general al Chişinăului, desfăşurat pe 3 iunie, proeuropeanul Andrei Năstase a obţinut 52,57% din sufragii, devansându-l astfel pe reprezentantul socialist Ion Ceban, care a primit 47,43% din voturi.