Lia Olguţa Vasilescu a spus CE A SIMŢIT când a fost SCOASĂ DE LA DNA ÎN CĂTUŞE. Noi DEZVĂLUIRI despre presupusa CONSPIRAŢIE îndreptată ÎMPOTRIVA EI: „Bomba încă n-a explodat”

Lia Olguţa Vasilescu a spus CE A SIMŢIT când a fost SCOASĂ DE LA DNA ÎN CĂTUŞE. Noi DEZVĂLUIRI despre presupusa CONSPIRAŢIE îndreptată ÎMPOTRIVA EI: „Bomba încă n-a explodat”

La sfârşitul lunii martie, anul acesta, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, ajungea la DNA, fiind acuzată de acte de corupţie, iar la finalul audierii ieşea având cătuşe la mâini. La câteva luni distanţă de acel moment, Lia Olguţa Vasilescu a descris la Antena 3 ce a simţit când jurnaliştii au întrebat-o despre acest caz şi au fotografiat-o purtând cătuşe.

„Când mi-au pus cătuşele, efectiv nu-mi venea să cred, dar asta-i România. Am sperat ca un judecător să vină să-mi spună că nu este corect ceea ce mi se întâmplă…

Ceea ce spuneam că este bombă în acest dosar, încă n-a explodat. Pentru abuzurile din acest dosar, m-am plâns la CSM, la care am prezentat totul, nu mi s-a dat răspunsul la care mă aşteptam... S-a trecut peste chestiunile cele mai grave şi mi s-a spus că toată partea de urmărire penală s-a făcut corect. Astăzi am aflat că am încălcat independenţa justiţiei exprimându-mă în spaţiul public, deşi alte două instituţii mi-au dat dreptate.

Pentru asemenea speţă, alte şapte state au fost condamnate la CEDO. Acest abuz s-a făcut pentru a fi eu condamnată. S-au făcut presiuni asupra unei persoane pentru a-şi pune aparatură şi pentru a mă intercepta. Modul DNA de a convinge acest denunţător ne plasează undeva în Uganda… Astăzi, CSM a trecut peste două instanţe de judecată şi nu mi-a dat dreptate. Cine afectează independenţa justiţiei, Olguţa sau două instituţii care mi-au dat dreptate? CSM ce face? Vine să infirme decizia a două instanţe din România… Eu am trecut până acum prin cinci instanţe şi toate mi-au dat dreptate. Nu-mi doresc să mai trec prin ce am trecut. De câte ori apare o ştire cu Lia Olguţa, apare fotografia în care am cătuşe. Am fost sigură pe mine atunci pentru că ştiam că am fost corectă şi că nu am luat bani niciodată”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu, acuzată de procurorii DNA de luare de mită, folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite infracțiuni şi spălare de bani.

Ne puteți urmări și pe Google News