Proiectul Legii Referendumului, ADOPTAT TACIT de Senat! Președintele Iohannis este ELIMINAT din procedură

Proiectul Legii Referendumului, ADOPTAT TACIT de Senat! Președintele Iohannis este ELIMINAT din procedură

Proiectul de modificare a Legii referendumului a fost adoptat tacit de Senat. Legea a trecut cu 82 de voturi pentru, 2 abțineri și 32 împotrivă.

Proiectul inițiat de PSD îl elimină pe președintele României din procedura organizării referendumului. Până acum, Parlamentul elabora câte un proiect separat de lege la fiecare referendum organizat, pe care președintele îl promulga sau îl retrimitea la reexaminare.

Proiectul a fost pus în accord cu o decizie de neconstituţionalitate, după ce CCR a decis că data organizării referendumului de revizuire nu poate fi stabilită prin hotărâre de Guvern.

Votul în Senat vine în aceeași zi în care președintele PSD, Liviu Dragnea a cerut o urgentare a Legii Referendumului

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, în luna mai este posibil să se organizeze referendum pentru definirea familiei, a anunțat vicepremierul Paul Stănescu.