Editura Evenimentul si Capital

Dezbaterea la legea pensiilor aleşilor locali, amânată la solicitarea PSD

Senatul Romaniei
Autor: | | 0 Comentarii | 150 Vizualizari

Legea privind pensiile aleşilor locali urma să fie dezbătută marţi în plenul Senatului, după ce a primit raport de adoptare cu amendamente la Comisia de constituţionalitate, preşedintele Comisiei anunţând că textul este identic cu cel adoptat la comisiile din Camera Deputaţilor. La solicitarea PSD, dezbaterea a fost amânată.

UPDATE 11.10: Liderul grupului senatorial PSD, Mihai Fofor, a cerut, marţi, retrimiterea la comisii a legii privind pensiile aleşilor locali, plenul Senatului stabilind termen de două săptămâni pentru rediscutarea actului normativ.  Decizia a fost luată cu majoritate de voturi.

Vicepreşedintele social-democrat al Senatului, Ioan Chelaru, a declarat luni, după şedinţa Biroului Permanent, că legea care trebuie pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale va intra marţi în plen pentru dezbatere şi vot, după ce Comisia de constituţionalitate a adoptat un raport de admitere, scrie mediafax.ro.

Comisia a adoptat luni un raport cu amendamente, a anunţat după şedinţă preşedintele Comisiei, senatorul PSD Ovidiu Donţu. Comisia de constituţionalitate a dat aviz pe textul adoptat la comisiile din Camera Deputaţilor.

Plenul Camerei nu a avut însă cvorumul necesar pentru adoptarea legii, discutată la comisiile de specialitate.

Potrivit amendamentelor aprobate, legea intă în vigoare la 1 ianuarie 2017, iar banii vor fi alocaţi de la bugetul local, dar există şi posibilitatea ca Ministerul Dezvoltării să elaboreze norme, a declarat Ovidiu Donţu.

Pensia de ales local nu se poate cumula cu cea de parlamentar, iar cei care au condamnări cu executare în exercitarea atribuţiilor de ales local- primar, viceprimar, preşedinte de Consiliu judeţean şi vicepreşedinte- nu vor beneficia de această lege.

Curtea Constituţională a admis, la începutul anului, contestaţia Cabinetului Cioloş privind constituţionalitatea legii privind pensiile aleşilor locali. Judecătorii au invocat faptul că nu este indicată sursa de finanţare, dar au arătat şi că actul normativ discriminează între categoriile de aleşi locali, simplii consilieri locali şi judeţeni fiind exceptaţi de la lege.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate