Larisa Iordache a vorbit despre o problemă care ar putea apărea după operație. „Sper să nu se întâmple asta”

Larisa Iordache a vorbit despre o problemă care ar putea apărea după operație. „Sper să nu se întâmple asta”

Accidentată în timpul Campionatelor Mondiale de la Montreal, gimnasta Larisa Iordache a fost operată la tendon și a afirmat că speră să-și învingă o eventuală teamă legată de o recidivă.

Larisa Iordache a fost operată, după ce s-a accidentat grav, la tendon, în timpul Mondialelor de la Toronto. Gimnasta a vorbit despre ceea ce simte în această perioadă și a spus că speră să nu aibă de-a face cu un sentiment de teamă, asociat cu o eventuală recidivă a problemei. „Cred şi sper să meargă recuperarea atât de bine pe cât a fost şi operaţia şi abia aştept să mă întorc în sala de gimnastică. Nu mă tem de nimic, sper să nu apară un pic de frică, să nu încerc să îmi protejez piciorul şi să se întâmple altceva. Îmi doresc să intru în sala de gimnastică foarte hotărâtă de fiecare dată, chiar dacă fac doar puţină pregătire fizică sau o încălzire şi o mică mişcare, indiferent de orice antrenament aş face, tehnic, fizic sau psihic, vreau să fiu foarte sigură pe mine”, a spus Iordache la Telekom Sport.