Editura Evenimentul si Capital

La un an de la debutul scandalului, povestea emailurilor lui Hillary rămâne o nebuloasă

Hillary Clinton continuă să-și susțină inocența, dar întreaga poveste aruncă o umbră asupra candidaturii sale la prezidențiale FOTO:AGERPRES
Autor: | | 2 Comentarii | 650 Vizualizari

Declarațiile oficialilor pe tema controversată a emailurilor se schimbă mereu, susține un judecător, care consideră că este vorba despre „rea credință” a administrației Obama

Fostul secretar de Stat american, actuală candidată la nominalizarea democrată pentru Casa Albă, Hillary Clinton, dar și Departamentul pe care l-a condus șiau schimbat constant poziția în privința conturilor secrete de email, a declarat un judecător, care a precizat că există dovezi de rea credință a administrației Obama în modul în care a pus în aplicare legislația în domeniu.

Critici în justiție

Judecătorul Royce C. Lamberth spune că rămâne de văzut dacă guvernul a încercat să obstrucționeze ancheta, dar există date suficiente pentru ca organizația Judicial Watch (care a cerut în instanță acces la emailurile lui Hillary Clinton) să poată solicita detalii despre deciziile luate de Departamentul de Stat.

Clinton a refuzat, în timpul mandatului său din fruntea Departamentului de Stat (Ministerul de Externe), să folosească un cont de mail de pe platforma oficială state.gov și a utilizat o adresă de pe serverul pe care îl avea acasă, în New York.

Toate mesajele care erau legate de activitatea profesională urmau să fie arhivate de Departamentul de Stat, dar ea le-a păstrat și le-a dat mai departe abia în decembrie 2014, la aproape doi ani după ce a părăsit funcția și doar după ce o comisie din Camera Reprezentanților a cerut date referitoare la atacul terorist de la Ambasada SUA din Benghazi, în 2012.

Privat vs public

Luna trecută, Departamentul a finalizat analiza a peste 30.000 de pagini ale emailurilor lui Clinton și le-a făcut publice pe siteul instituției și o cantitate imensă de informații a ajuns sub ochii publicului.

Judecătorul Lamberth este al treilea care critică ad ministrația Obama în ultimele săptămâni. Un tribunal federal a afirmat recent că Departamentul de Justiție schimbă legea de capul său pentru a proteja Fiscul de contribuabili, în loc să protejeze cetățenii de Fisc.

Un alt magistrat a emis un ordin, prin care cere guvernului să explice de ce a ascuns documente în procesul consilierului președintelui Obama pe probleme de mediu.

Pe lângă procesul civil al lui Clinton, FBI desfășoară o anchetă penală pentru a vedea dacă emailuri clasificate ca secrete de stat au ajuns în contul nesecurizat al lui Clinton. Fosta Primă Doamnă crede, însă, că nu va fi inclupată pentru nimic.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate