Conform DSM V, cleptomania este un tip de tulburare de control a impulsurilor - o afecțiune în care pacientul nu poate rezista tentației sau impulsului de a fura, fără a urmări vreun folos material.

Adesea, obiectele care sunt furate nu sunt necesare persoanei în cauză și, de multe ori, nu au nici o valoare semnificativă. Deși se consideră că este normal să existe impulsul ocazional de a fura sau să te gândești la consecințele rezultate dacă ai fura, bolnavii de cleptomanie au aceste gânduri în mod frecvent și sunt în mod constant în imposibilitatea de a rezista nevoii de a fura (The American Psychiatric Association, 2013).

DSM-5 (Asociația Americană de Psihiatrie, 2013) susține că cleptomania este marcată de o stare de tensiune tot mai intensă care duce la furt și apoi de apariția unui sentiment intens de mulțumire sau ușurare după efectuarea actului in sine. În timp ce cleptomania provoacă impulsuri puternice de a fura, aceste evenimente de hoție nu sunt declanșate sau însoțite de halucinații sau sentimente de furie sau răzbunare.

În ciuda tentativelor puternice de a se angaja în furtul unor obiecte, cei diagnosticați cu cleptomanie sunt, în general, capabili să se abțină de la activitățile ilegale dacă există o probabilitate semnificativă și imediată de a avea consecințe, precum prezența agenților de securitate, a polițiștilor sau a camerelor de luat vederi. Persoanele cu cleptomanie sunt, de obicei, conștiente de moralitatea acțiunilor lor și vor fi de acord că este greșit să furi. Cleptomanii raportează adesea sentimentul vinovăției în timpul și după cazurile de hoție și se tem de consecințe (Asociația Americană de Psihiatrie, 2013). Potrivit DSM-5, cleptomania urmează în mod obișnuit unul dintre cele trei tipare de furt, fie cu scurte episoade de furt cu intermitențe și perioade lungi de remisiune, perioade mai lungi de furt cu scurte perioade de remisie, episoade continue de furt cu doar fluctuații minore în frecvență.

Ca și etiologie, conform cercetărilor recente, se pare că există o relație între căile neurotransmițătoare cheie, inclusiv sistemele legate de aparitia depresiei (serotonină și dopamină) și dependența comportamentală (prin sistemul opioid).

Există, de asemenea, o posibilă legătură între cleptomanie și tulburarea obsesiv-compulsivă și consumul abuziv de droguri (Asociația Americană de Psihiatrie – DSM V). Cleptomania este o afecțiune rară și este diagnosticată doar la 0,3-0,6% din populație și există un raport de 3 la 1 între femei și bărbați (DSM V, 2013). Cleptomania se manifestă cel mai adesea în timpul adolescenței, dar poate fi prezentă și în copilărie, la maturitate și, în cazuri rare, la vârstnici. Cleptomania este adesea asociată cu tulburări anxioase, tulburări de alimentație, tulburări bipolare, tulburări depresive, tulburări de personalitate, abuzul de substanțe, shoppingul compulsiv și, desigur, cu alte tulburări de control și de comportament.

La examinarea comportamentului suicidar la persoanele diagnosticate cu cleptomanie, impactul diagnosticului comorbid și al afectării funcționale globale au jucat un rol aproape semnificativ în ideea suicidară, un studiu arătând că 92,3% dintre încercările de suicid la acești pacienți sunt atribuite direct cleptomaniei (Odlaug , Grant & Kim, 2012).

Diagnosticarea cleptomaniei se bazează adesea pe o combinație a anamnezei cu scale de diagnostic și înregistrări legale referitoare la cazurile în care cleptomanul este prins în timpul furtului. Este important ca această patologie să fie deosebită de acțiunile obișnuite de furt, de alte tulburări, cum ar fi tulburarea de personalitate antisocială, tulburarea de comportament, tulburările maniacale, psihotice sau majore neurocognitive.

Deși cleptomania cu o severitate mai mică a simptomelor nu afectează funcționarea globală, simptomele severe de cleptomanie pot fi corelate cu deficitele în funcționarea efectivă și, prin urmare, măsurile care includ educarea cognitivă pot fi utile în cadrul clinic (Grant, Odlaug și Wozniak, 2007).

Cleptomania răspunde adesea cel mai bine la o combinație de psihoterapie cognitiv comportamentală, cu accent pe recunoașterea și tratarea urgențelor legate de cleptomanie și utilizarea psihofarmacologiei.

Anamaria Ciubară este unul dintre cei mai cunoscuți medici psihiatri. Își desfășoară activitatea la Spitalul de Psihiatrie ”Elisabeta Doamna” din Galați, este medic primar,  conferențiar universitar la Universitatea ”Dunărea de Jos”, Facultatea de Medicină și Farmacie, catedra de Psihiatrie, și editor la American Journal of Psychiatry and Neuroscience. În fiecare weekend, în Evenimentul zilei, vine în sprijinul persoanelor interesate de problemele legate de sănătatea mentală, oferindu-le informații la rubrica: „La sfat cu psihiatrul”.