La întrecere cu ISIS: Al-Qaida RĂPEȘTE civilii cu SUTELE

La întrecere cu ISIS: Al-Qaida RĂPEȘTE civilii cu SUTELE

Circa 300 de civili kurzi, care mergeau la Alep (nordul Siriei) pentru a-și ridica salariile, au fost răpiți luni, la marginea orașului, de teroriștii ISIS.

Nawaf Khalil, purtător de cuvânt al Partidului kurd al Uniunii Democrate (PYD), citat de Le Parisien, a declarat:

„Un grup de 300 de persoane, îmbarcate în cinci autobuze și un microbuz, venind dispre localiltatea kurdă Afrine a fost răpit de un baraj al rebelilor islamiști la Ad-Dana, în timp ce se îndreptau spre Alep pentru a-și încasa salariile.”

Potrivit site-ului PYD, rebelii au eliberat toate femeile și le-au trimis la Afrine, anunțându-le că bărbații și copiii sunt luași ostatici. Potrivit agenției AHNA, aceștia ar urma să compară în fața unui tribunal al Sharia, lege despre care islamiștii pretind că-și are rădăcinile în vorbele Profetului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aceeași agenție susține că răpitorii ar aparține Frontului Al-Nosra, aripa siriană a Al-Qaida. Alte surse, însă, afirmă că apartenența lor este încă incertă.

Alți șapte civili, provenind tot din cantonul Afrine, au fost răpiți acum o săptămână, de asemenea de Frontul Al-Nosra, și nu se mai știe nimic despre ei.

Al-Nosra a ocupat Idleb, capitala provinciei cu același nume, pe 28 martie, sprijinită de o coaliție de organizații islamiste rebele care încearcă să dea jos regimul președintelui Bashar Al-Assad.