Editura Evenimentul si Capital

La Gara de Nord, Ziua Porţilor Deschise pentru a sărbători copilăria

Copilaria va fi sarbatorita vineri in glasul rotilor de tren
Autor: | | 0 Comentarii | 363 Vizualizari

Copilăria este sărbătorită vineri, în sunetul roţilor de tren, prin organizarea evenimentului Ziua Porţilor Deschise, de la Gara de Nord, din Bucureşti.

Potrivit CFR Călători, copiii vor avea ocazia să viziteze Salonul Regal, biroul şefului de gară, spectaculoasa dioramă de trenuleţe din Muzeul CFR şi vor face o scurtă „călătorie imaginară cu trenul”. De asemenea, vor învăţa că trenul este cel mai prietenos mijloc de transport cu mediul înconjurător şi că regula de bază pentru efectuarea unei călătorii este aceea de a avea un bilet. În săptămâna 1 - 7 iunie, care va fi declarată Săptămâna copilăriei, pagina de Facebook ”Poftiţi în vagoane” va găzdui două concursuri cu premii tematice, respectiv un concurs de creaţie şi unul de fotografie. Pentru concursul de creaţie, după vizită, cei mici vor putea să participe la concursul „Ziua Porţilor deschise la CFR” prin transmiterea pe pagina de Facebook „Poftiţi în vagoane” a unei imagini cu propria creaţie (desen, eseu, machetă) care să ilustreze experienţa feroviară, informează www.agerpres.ro.

Concursurile au şi premii.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate