La Baia de fier, alegătorii sunt corupţi cu bere şi papuci
- Căt ălin Antohe
- 25 mai 2014, 15:07
Victor Ponta a votat acolo, în 2012, la alegerile parlamentare
Poliţiştii gorjeni au întocmit, duminică, dosar penal într-un caz de corupere a alegătorilor, după ce preşedintele PDL Gorj a depus o plângere cu privire la faptul că în comuna Baia de Fier cetăţenilor le sunt împărţiţi papuci şi bere de către reprezentanţii unui partid politic.
Preşedintele PDL Gorj, Dan Vâlceanu, a declarat, pentru Agerpres, că pe lângă plângerea depusă, le-a prezentat poliţiştilor şi imagini filmate la faţa locului. "Am fost sesizat de către un localnic din Baia de Fier de faptul că într-o zonă a comunei unde locuieşte populaţie de etnie romă un cetăţean din acea zonă împarte bere şi papuci oamenilor pe care îi duce şi îi aduce de la vot. Mi s-au prezentat imagini video pe care le-am luat şi le-am prezentat poliţiei, moment în care am depus şi plângere penală asupra celor sesizate în comuna Baia de Fier", a spus Vâlceanu. În comuna Baia de fier a avut domiciuliul Victor Ponta, la alegerile parlamentare din 2012, când a candidat pentru obţinerea unui mandat de deputat de Gorj.