Editura Evenimentul si Capital

Cine se întoarce de la Londra e întrebat dacă a văzut-o pe regină şi dacă a vizitat turnul Londrei. Cine se întoarce de la Paris trebuie să dea seamă dacă l-a văzut pe Balzac (mort, desigur) şi dacă a fost la Luvru.

Cine se întoarce de la Havana e întrebat de două lucruri: dacă l-a văzut pe Castro şi dacă a băut un Mojito la Bodeguita del Medio. Chestiunea cu Mojito e uşor de rezolvat. Dacă ai dolari, fireşte. Mai greu e cu Fidel Castro. Mai ales dacă ai prea mulţi dolari şi, în consecinţă, aparţii imperialiştilor americani.

În cazul Castro, ai şansa unui răspuns cu înlocuitori: l-am văzut la televizor! Eu însă mă pot mîndri că l-am văzut şi la televizor şi în carne şi oase.

La televizor l-am văzut în 31 martie 2001. Seara, pe 30 martie 2001, m-am pomenit, vîrît pe sub uşa camerei de la hotel Habana Libre, cu un soi de bileţel. Secretariatul Grupului 12 Plus mă informa că din cauza manifestării Tribuna Abierta de la Revolucion, care avea loc a doua zi, dimineaţa, la Stadionul „Eduardo Saborit”, Bulevardul 5 şi Strada 146 vor fi închise. Mi se recomanda astfel să plec mai devreme de la hotel şi să intru pe Strada 146 prin Strada 25.

Cu litere negre, să-mi sară în ochi, mi se atrăgea atenţia:

„Vă rugăm să nu vă uitaţi badgeul!” Grupul geo-politic 12 Plus se reunea înainte de deschiderea oficială a Conferinţei, duminică 31 martie 2001, pentru a discuta ceva care nu mă interesa. Cum, de altfel, nu mă interesa prea tare nici reuniunea mondială a parlamentarilor. Astfel că n-am dat nici o atenţie bileţelului. De el era ataşat o Adresă din partea Ministerului de Externe al Republicii Cuba. Ministerul de Externe „saluta foarte călduros Onorabilele Misiuni Diplomatice Consulare şi Organismele Internaţionale acreditate în Cuba şi avea onoarea să le informeze că cu ocazia celebrării mîine dimineaţă a Tribunei Deschise a Revoluţiei, în municipiul Playa, cu o concentrare populară în aria sportivă «Eduardo Saborit », se vor produce afectări începînd cu ora 6,00 dimineaţa, pînă la finele activităţii, cu încetarea totală a circulaţiei în zonele circumscrise de Cubanacan şi Miramar, incluzînd Strada 146 şi Bulevardul 5”. Un occidental get-beget n-ar fi înţeles nimic din tot haloimăsul ăsta.

Subsemnatul, pînă mai ieri, cetăţean al unei patrii socialiste, am priceput imediat:

1) Că la Stadionul «Eduardo Saborit» avea loc o manifestaţie Revoluţionară cu participarea lui Fidel Castro.

2) Că din cauza asta se întrerupea circulaţia.

3) Că manifestaţia urma să se transmită la televizor.

Drept urmare, am rămas în cameră toată dimineaţa şi m-am uitat la televizor. Astfel am avut ocazia să-l urmăresc pe Fidel Castro, dîndu-se în spectacol la una dintre nenumăratele manifestări antiimperialiste din Cuba. Acţiunea – pentru că aşa ţin minte că i se spunea pe vremuri - uneşte, într-o sinteză interesantă, montajul literar-artistic cu mitingul politic.

Cîntecele, deşi revoluţionare, beneficiază de o regie modernă, astfel că şi eu, străin de toată afacerea, le urmăresc cu plăcere la televizor, ca alcătuind un spectacol muzical.

Sînt chiar şi momente de acrobaţie. După o poliţistă, ia cuvîntul şi un argentinian, într-un T-shirt cu Che Guevara, pe care, de altfel, îl şi invocă. Denunţă capitalismul, care pretinde a respecta drepturile omului, pe care le încalcă.

Om politicos, se referă şi la Cuba, ţară care- l găzduieşte, despre care spune că e în luptă, printre altele, şi cu Mafia de la Miami, pe care el – simt eu – e tare supărat. Primul secretar al UJC pe Havana e categoric: Capitalismul confundă democraţia cu multipartidismul şi fericirea cu satisfacţiile materiale.

Nu poate să încheie decît strigînd: Patria o muerte! Asistenţa strigă Trăiască Raul! Trăiască Fidel! Trăiască Fraţii Castro! În tot acest timp, Fidel Castro a stat în primele rînduri, cu un steguleţ în mînă, cîntînd împreună cu poporul. O pionieră urcă pe scenă şi anunţă: Comandante Fidel Castro! El Comandante urcă la tribună în strigătele asistenţei: Fidel! Fidel! E ca şi cum, la noi s-ar fi strigat, pe vremuri: Nea Nicu! Nea Nicu!

Se adresează cu Compatriotas, dar şi cu Tovarăşi, cuvîntul care mă emoţionează, ca pe orice om năpădit de amintirile tinereţii. Vorbeşte rar, cu un aer de patriarh al Poporului, referindu-se la uriaşa demonstraţie din 5 decembrie 1999, pentru Elian Gonzales, ca la începutul unei lupte „care s-a transformat azi într-o colosală bătălie de idei, care nu va înceta decît cu sfîrşitul sistemului imperialist”. Finalul e patetic. De o parte și de alta: „Glorie poporului eroic care este şi va fi capabil să realizeze aceasta! (Strigăte de Glorie) Patria sau moartea! Vom învinge (Ovaţii) Lucru curios! Spectacolul continuă cu cîntece interpretate de copii, muzică populară, porumbei şi se încheie cu spectacolul de televiziune: Seguimos en combate! (Continuăm în luptă!) În carne şi oase l-am văzut la ceremonia de deschidere a celei de a 105-a Conferinţe Interparlamentare. Locul: Sala Mare a Palatului Congreselor. Data: 1 aprilie 2001, ora 19. Palacio de las Convenciones e o construcţie modernă, ridicată în 1979, cînd a avut loc la Havana Conferinţa ţărilor nealiniate.

La Tribuna de la Revolucion, liderul cubanez a venit în vestita sa uniformă. La şedinţa de deschidere s-a prezentat la costum. M-a surprins, ca şi în transmisia directă de la televizor, uriaşul său talent de Orator. Discursurile lui Fidel Castro durează ore întregi. Primul său discurs televizat, cel din seara lui 8 ianuarie 1959, în fortul militar Columbia după intrarea Armatei Revoluţionare în Havana a ținut şapte ore. La 28 martie 1960, pentru a răspunde acuzaţiilor aduse de jurnalistul vedetă al postului de radio CMQ, Louis Conte Agüero, fostul lui consilier de presă americană, a vorbit la televiziune patru ore în şir. Un discurs din 2 decembrie 1961 a durat cinci ore.

În 5 decembrie 1988, la aniversarea debarcării în insulă, Fidel Castro a vorbit patru ore. Şedinţa Consiliului de stat din 9 iulie 1989, în care s-a confirmat condamnarea la moarte a celor patru înalţi demnitari implicaţi în Afacerea Ochoa s-a transmis în direct la TV. Fidel Castro a vorbit trei ore şi 45 de minute.

Deşi atît de lungi, discursurile sale nu sînt scrise. În presă e reprodusă varianta stenografiată. La Sesiunea ONU din 20 septembrie 1960, el a ţinut un discurs de patru ore şi jumătate, având în faţă o simplă foaie de note.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate