KremlinLeaks: Victor Ponta s-a întâlnit, la Bucureşti, cu Aleksandr Kondiakov

KremlinLeaks: Victor Ponta s-a întâlnit, la Bucureşti, cu Aleksandr Kondiakov

Potrivit siteului KremlinLeaks, partener oficial al WikiLeaks, Victor Ponta s-a întâlnit în 14 iunie, la recepţia organizată de Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti, cu Aleksandr Kondiakov şi Viktor Komardin, preşedintele companiei de armament Rosoboronexport.

Siteul KremlinLeaks publică un mesaj între doi oficiali ruşi, despre relaţiile speciale pe care le-ar avea cu premierul român Victor Ponta.

"Salutări din Bucureşti

Îi transmitem întreaga noastră recunoştinţă dl-ui Victor Ponta, în special pentru felicitările primite de Ziua noastră naţională.

Ne puteți urmări și pe Google News

După cum am informat, dl Victor Ponta ne-a vizitat pe data de 14 iunie, iar pentru noi aceasta a fost o posibilitate importantă de a schimba câteva idei foarte utile. Dl Victor ne-a transmis că întâlnirea cu d-nii M. Kondiakov şi V. Komardin a fost foarte productivă şi a mulţumit pentru această întâlnire.

De asemenea, ne-a încredinţat că din luna iulie va incepe un proces de "purificare", cum a fost stabilit, şi dânsul, ca şi altă dată, contează pe ajutorul nostru. Şi că, din momentul începerii "curăţeniei" totale, investiţiile noastre locale vor fi valorificate. Din motive lesne de înţeles, vom intra din nou în legătură abia după 1 august. Cu respect, Evgheni", se arată în mesajul respectiv. Evgheni Egorov este ministru consilier în Ambasada Rusiei de la Bucureşti. Misteriosul domn Kondiakov Robert Turcescu a prezentat, în emisiunea "Sub semnul întrebării", de la postul B1 TV, un document care are legătură cu prezenţa în România a unui om de afaceri rus Alexander Kondiakov şi înainte de referendumul de demitere a preşedintelui din 2007, şi înainte de referendumul care va avea loc anul acesta. Cozmin Guşă a declarat, în urmă cu două săptămâni, la postul B1 TV, că îl cunoaşte pe Aleksander Kondiakov, dar că nu a mai vorbit cu el din 2010. De asemenea, acesta a arătat că l-a cunoscut mai bine pe acesta în timp ce Mihail Casianov era primul ministru al Rusiei. Între timp, acesta a cochetat cu formarea unui partid împotriva lui Putin. "Acela a fost şi momentul în care rolul lui Kondyakov pe culoarele Kremlinului s-a diminuat. El este în continuare un om foarte bine conectat în Rusia, datorită poziţiei pe care a avut-o, de secretar general al Marii Loji Masonice din Rusia şi de aici legăturile cu România şi masonii români", a declarat Cozmin Guşă. Pe lângă centrul de analiză politică Novocom, de la Moscova, Kondiakov mai are o firmă cu acelaşi profil, New Communications, cu sediul la New York.  

Într-un interviu publicat de România Liberă la 4 mai 2007, înainte de primul referendum pentru demitere, Traian Băsescu susţinea că există persoane din afara României care urmăresc înlăturarea sa de la putere şi a dat numele lui Kondiakov, sugerând, pe de altă parte, că Ioan Talpeş ar cunoaşte mai multe detalii despre acest complot. Relaţiile bilaterale cu Rusia

La recepţie, Victor Ponta a declarat, potrivit Mediafax: "Prezenţa mea aici nu este doar un gest de curtoazie, ci un mesaj asumat prin care vreau să arăt că îmi doresc ca relaţiile dintre România şi Federaţia Rusă să meargă pe un drum pozitiv în viitor. Fac parte dintr-o generaţie politică care se uită foarte mult în viitor şi foarte puţin în trecut. Sunt convins că interesele comune ne pot uni mai mult decât ne pot diviza", a spus Ponta. El a amintit că România este membru al Uniunii Europene şi NATO, dar a arătat că el crede foarte mult într-un viitor de cooperare între aceste structuri şi Federaţia Rusă.