Kovesi: Sunt condamnați care își folosesc locuințele deoarece nimeni nu-i execută silit

Kovesi: Sunt condamnați care își folosesc locuințele deoarece nimeni nu-i execută silit

Șeful Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a atras atenția în cadrul unui interviu la TVR că sunt situații în care inculpații, deși condamnați, continuă să-și folosească locuințele pe care le dețin pentru că nimeni nu trece la executarea silită a acestora. În plus, Kovesi arată că pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice nu se regăsesc magazinele în care se vând bunurile confiscate și că nu se cunosc condițiile în care acestea sunt comercializate.

Ea a susținut nu cunoaște motivele pentru care MFP nu are eficiență în recuperarea bunurilor, dar a precizat că doar DNA a indisponibilizat bunuri de 300 de milioane de euro anul trecut. Kovesi a explicat că, din momentul în care hotărârea de condamnare prin care s-a dispus confiscarea este definitivă, aceasta se comunică la MFP, instituția care trebuie să pună în aplicare dispozițiile date de instanță. "Pentru unele situații există termene, pentru altele nu. De exemplu, dacă sunt bunuri perisabile, atunci există niște termene prevăzute de lege. Nu cred că regăsim pe site-ul MFP magazinele în care se vând astfel de produse sau de bunuri. Nu știm în ce condiții sunt ele comercializate, nu cunosc care este organizarea internă pentru birourile sau serviciile care au atribuții în acest scop", a afirmat șeful DNA.

Probleme vechi

Ea a precizat că a transmis de foarte multe ori că există această situație la toate grupurile de lucru la care a participat, inclusiv ministrului Justiției în întâlnirile avute în cadrul evaluărilor experților europeni, în condițiile în care una dintre probleme este aceea a recuperării pagubelor. "Noi ca și procurori suntem foarte preocupați ca atunci când se constată că se realizează prejudicii în dauna statului sau unei persoane private să încercăm să recuperăm în integralitate acel prejudiciu. Și am constatat, din datele puse la dispoziție de MJ pe site-ul instituției, că doar 5% din hotărârile de condamnare sunt executate", a spus șeful DNA, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Finanțele se fac că plouă

Întrebată dacă sunt vinovați cei de la MFP/ANAF, Kovesi a precizat că este obligația lor să execute aceste hotărâri. "Dacă noi avem indicii că în cadrul procedurii de executare silită, spre exemplu într-o astfel de situație, cineva a pretins bunuri sau bani pentru a nu pune în executare hotărârea cu siguranță facem dosar penal. În rest, dacă nu avem fapte de corupție, nu întotdeauna este obligația noastră să facem dosare penale. Nu cred că această problemă trebuie să se rezolve de DNA sau prin dosare penale sau prin arestări. Cred că este o problemă care se poate rezolva printr-un regulament intern și printr-o observare atentă a modului în care se execută aceste hotărâri", a punctat șeful DNA.