Deși n-a revocat-o pe Kovesi, Iohannis nu uită și nu iartă!

Deși n-a revocat-o pe Kovesi, Iohannis nu uită și nu iartă!

Am fi naivi să credem că, refuzând revocarea șefei DNA, președintele Iohannis s-ar fi împăcat cu gândul că și el a fost victima protocoalelor concepute și puse în practică de Florian Coldea și Codruța Kovesi. Nici vorbă de așa ceva, mai ales acum, când fostul șef al ANI a dezvăluit public, cu toate amănuntele de rigoare, cum s-a ajuns la întocmirea dosarului de incompatibilitate al candidatului la președinție Klaus-Werner Iohannis!

De altfel, Horia Georgescu a suportat deja consecințele, urmat de Florian Coldea, cum nu cred că se simte prea bine nici George Maior, fostul șef al SRI, actualmente ambasadorul României la Washington, care stă la coadă. Cu siguranță că și Laura Codruța Kovesi își așteaptă rândul, fiind conștientă, presupun, că, parte-cheie a binomului fiind, nu are cum să scape basma curată numai sau taman ea! Și nici nu cred că se poate lăsa amăgită de refuzul cu care președintele Iohannis a tratat propunerea de revocare înaintată de ministrul Justiției.

Aceasta nu e însă decât o etapă din traseul descendent al șefei DNA, care face deja potecă la Inspecția Judiciară, de vreo două luni bune! Sigur, e o pură coincidență că, exact în același interval, șeful statului a așteptat de la consilierii săi juridici găsirea unor formule de justificare a respingerii Raportului lui Tudorel Toader. În același timp, s-a brodit să explodeze și uriașul scandal al protocoalelor, a căror desecretizare a fost cerută public chiar de CSM, Parchetul General s-a grăbit să anunțe că vrea (doar?) să le inventarieze pe toate, Inspecția Judiciară a descins iarăşi la DNA, iar Laura Codruța Kovesi va fi supusă joia asta unei noi ședințe de judecată la Consiliul Superior al Magistraturii.

Lumea justiției dă în clocot, mai ales că a apărut și protocolul dintre judecători, procurori și… avocați, care frizează ridicolul! Tabloul general este pur și simplu năucitor, imaginea justiției a fost făcută harcea-parcea, iar independența acestei vitale componente a democrației a devenit o vorbă goală. Să mai adăugăm și vizita de marți a Comisiei de control a SRI la sediul instituției, ca să avem panorama evenimentelor la zi, evidențiind din nou deschiderea manifestată de directorul Eduard Hellvig.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dar, apropo de SRI, ar trebui să ne amintim și cum s-a ajuns la plecarea lui Florian Coldea. În prima fază, comisia internă care a cercetat acuzațiile lui Sebastian Ghiță l-a declarat nevinovat, concluzionând că fostul prim-adjunct nu a încălcat legea și nici normele instituției. Scurt timp după aceea însă, Florian Coldea și-a cerut trecerea în rezervă, aprobată prompt de președintele Klaus Iohannis.

Șeful statului a declarat atunci că „nu e bine să fie lăsate serviciile să se amestece în politică”, cerând Comisiei parlamentare pentru controlul SRI să-și facă datoria și atrăgând atenția Parlamentului că trebuie modernizate cel puțin 12 legi privind securitatea națională. Așadar, nici Florian Coldea nu a fost găsit vinovat, cum nici Laurei Codruța Kovesi nu i s-a recunoscut acum, de la Cotroceni, vreo vinovăție care să-i atragă revocarea. Drept urmare, se așteaptă verdictul Curții Constituționale, care ar putea forța mâna președintelui. Până acolo, cred totuşi că șefa DNA va urma întocmai „modelul Coldea” și-și va cere ea retragerea, eventual în vederea unui transfer la vreo instituție europeană... Situație în care şeful statului o va accepta, cum am pronosticat încă de săptămâna trecută. Așa ne-am putea dumiri și asupra episodului întâlnirii neoficiale cu distinsul ministru de externe al Franței, Jean- Yves Le Drian, prin mijlocirea excelenței sale doamna Michele Ramis, ambasadoarea Franței la București. Specializată în lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere și a spălării de bani, pe care le-a combătut în Columbia, Guatemala și Mexic, a fost numită ambasador în România de președintele Hollande, anul trecut în aprilie. Se subînțelege că de atunci luptă și la noi contra aceluiaşi flagel, cooperând cu șefa DNA, idee în care i-a și aranjat întâlnirea neoficială cu ministrul Le Drian, fostul dumneaei șef de la Ministerul francez al Apărării, la cabinetul căruia Madame Ramis a fost chiar…consilieră, în 2012!

Așa se puteau discuta la București, între patru ochi, și bombele din scandalul transfrontalier al grupului franco-german EADS , aflate în dosarul care zace de vreo patru ani la DNA. Noroc însă cu președintele Iohannis, care nu uită, nu iartă și care ține bine țara în mână, după cum a spus chiar președintele Macron. Eu, unul, rămân totuși cu nostalgia lui Jacques Chirac, cel de la Summitul NATO de la Madrid, din 1997!