Editura Evenimentul si Capital

Ce a vrut KOVESI să DEMONSTREZE prin prezența ei la ZIUA REGINEI ELISABETA a II-a? MESAJUL SECRET pe care aceasta l-a transmis

Autor: | | 9 Comentarii | 2941 Vizualizari

Jurnalistul Ion Cristoiu a afirmat că, prin prezența sa la recepția dată de Ambasada Marii Britanii pentru a marca Ziua Reginei Elisabeta a II-a şi Ziua Naţională a Regatului Unit, Laura Codruța Kovesi a vrut să transmită un mesaj clar: acela că este sigură că va rămâne în funcție.

„Două lucruri s-au petrecut azi la care puțină lume a fost atentă: Un domn Uncheșelu s-a retras - cineva i-a spus 'stai acolo cuminte că șefa rămâne'. Iar Kovesi a ieșit la Ambasada Marii Britanii, ceea ce înseamnă că a fost asigurată că va rămâne. Dacă știa că e revoacată mâine-poimâine, nu ieșea", a spus Ion Cristoiu.

Potrivit lui Mihai Gâdea, imaginile cu procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, sunt imaginile anului.

„Ești revocată, ai o decizie a Curții care spune foarte clar că de facto ești revocată, e momentul în care intră în Monitorul Oficial decizia CCR, devine efectivă, și cu toate astea, doamna Koveși s-a gândit să mai sfideze o dată și opinia Curții Constituționale și opinia publică ducându-se astăzi la recepția Ambasadei Marii Britanii", a spus Mihai Gâdea.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
19:10 DECIZIE UNANIMĂ a CEx PSD: SUSȚINERE pentru Dragnea și Dăncilă; ACCELERAREA modificărilor la Legile justiției și Coduri; CONSOLIDAREA Curții Constituționale - DOCUMENT 17:17 UPDATE - PSD pleacă la RĂZBOIUL TOTAL. SUSȚINERE UNANIMĂ pentru Dragnea, după CONDAMNARE, în LUPTA IMEDIATĂ contra Statului Paralel 17:00 Reacţie DURĂ a ICCJ după declarațiile social-democraților. Replica lui Toader: „ Să ne cunoaștem și sa ne respectăm competențele” 15:49 Protest al USR în fața biroului lui Dragnea. Ce i-au transmis liderului PSD 14:35 Orban, apel la PSD înainte de CEx. „Trebuie să aleagă între a fi FIDELI României și a fi SLUGI” 10:22 MIRCEA BADEA și CONDAMNAREA lui DRAGNEA. Reacție UIMITOARE din partea prezentatorului cu privire la șeful PSD 09:52 Pentru salvarea PSD și a guvernării, Liviu Dragnea trebuie să facă pasul înapoi! Gândul lui Ion Cristoiu 09:47 Cum putea SCĂPA DRAGNEA de CONDAMNARE. DEZVĂLUIRI de ULTIMĂ ORĂ din partea avocatului BOMBONICĂI PRODANA 09:30 Primarul PSD din Cavnic ȘTERGE PE JOS cu Dragnea: Să își dea DEMISIA din toate funcțiile deținute! 09:21 Firea a DEZVĂLUIT ce decizii va lua PSD după noua CONDAMNARE a lui DRAGNEA 09:16 ATAC ACID din interiorul PSD: Dragnea să își dea DEMISIA de la șefia Camerei Deputaților! 09:02 Cu ce argumente îl APĂRĂ Fifor pe DRAGNEA 08:57 REACȚIA lui MIHAI FIFOR la CONDAMNAREA liderului PSD. Ministrul Apărării susține că GUVERNUL îl preferă pe DRAGNEA la CONDUCERE 08:26 Sorina Matei, despre DRAGNEA și MODIFICAREA LEGILOR: „N-AI CUM CU ĂȘTIA!” 07:14 Ce se întâmplă în PSD după CONDAMNAREA lui DRAGNEA? PRIMA REACȚIE venită din VÂRFUL PARTIDULUI 22:16 Liderii PSD FAC SCUT în jurul lui Dragnea! Reacție de ULTIMĂ ORĂ din partid. Întrunire de URGENȚĂ în CEx 19:59 „Dacă nu DEMISIONEAZĂ, partidul va fi PULVERIZAT!” Ion Cristoiu anunță APOCALIPSA în PSD, după sentința lui Dragnea 19:44 EXPLOZIV - Dragnea a DEMISIONAT din TOATE FUNCȚIILE după ce a fost CONDAMNAT în 2015. Ce va face acum liderul PSD? 18:51 Băsescu, PRIMA reacție după CONDAMNAREA lui Dragnea. „ACUM!” „Pricepi că nu mai poţi administra discreţionar ţara şi trebuie să demisionezi” 11:49 SENTINȚA ICCJ pentru Liviu Dragnea: CONDAMNARE la 3 ani și 6 luni, ACHITARE pentru fals intelectual. Celelalte decizii din dosar

Articole salvate