Editura Evenimentul si Capital

„VREM O ŢARĂ CA AFARĂ.” Comentariul istoric al lui Klaus Iohannis la deschiderea noului an universitar

Autor: | | 15 Comentarii | 3177 Vizualizari

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la deschiderea anului universitar, la Constanța, că dacă „vrem o țară ca afară” e nevoie și de „universități ca afară”. Șeful statului a adunat laolaltă, în premieră, cele trei instituții de învățământ superior de stat din Constanța cu ocazia deschiderii anului universitar.

UPDATE: „ Absolvenții dumneavoastră devin repere ale competitivității pe piața globală, mai ales în domenii în care țara noastră are o tradiție în învățământul superior. În plus, prezența României la Marea Neagră și apartenența la NATO și la Uniunea Europeană reprezintă cu certitudine atuuri care vă oferă un avantaj cert și pe care îmi doresc să le fructificați mai bine în viitor, mai ales că sunteți aici, unde începe Uniunea Europeană. Așa cum se știe, universitățile nu pregătesc doar buni profesioniști, ele au rolul de a forma buni cetățeni și a contribui la dezvoltarea statului de drept. De foarte multe ori, auzim sintagma „vrem o țară ca afară”, se poate. Dar avem nevoie, în primul rând, de universități ca afară, care predică adevărul, gândirea critică și moralitatea, în toate activitățile lor”, a spus Iohannis.  

Șeful statului a vorbit și despre scandalul plagiatelor. „Din păcate, mediul universitar a fost zguduit de foarte multe scandaluri în ultimii ani, în special de cazurile de plagiat. Din nefericire, și astăzi găsim scuze pentru a nu avea o bază de date publică a lucrărilor de doctorat, nu avem un mod clar de definire a școlilor doctorale, iar acest lucru afectează imaginea studenților români în Europa și în întreaga lume. Nu este de acceptat să ne batem joc de eforturile studenților români pentru o mână de indivizi care și-au luat titluri de doctori, pentru care realmente nu au pregătirea necesară. Nu este drept ca un brevet românesc să nu fie pus pe picior de egalitate cu unul din Europa de Vest”, a susținut Iohannis.

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

Din fericire, există deja eforturi vizibile ale universităților pentru a elimina problemele de verticalitate existente în mediul academic, de la utilizarea softurilor anti-plagiat, la inițiative locale de publicare a tezelor la nivel de instituție. Pe toți aceia care fac asemenea demersuri îi susțin și îi încurajez să meargă mai departe pentru însănătoșirea vieții academice”, a subliniat șeful statului. 

Klaus Iohannis a spus că i-ar face plăcere ca universitățile să ajute la „demontarea diverselor mituri nefondate pe care încă le regăsim în spațiul public. Unul dintre ele, pentru a mă referi chiar la învățământul superior, este mitul fals conform căruia prea mulți tineri merg la facultate. România este, de fapt, și regretabil, pe ultimul loc din Uniunea Europeană din punctul de vedere al tinerilor de 30-34 de ani care au terminat studii superioare, iar acest lucru afectează competitivitatea țării noastre și, implicit, bunăstarea noastră, a tuturor”.

„Nu înseamnă însă că trebuie să încurajăm existența unor universități cu grave probleme de management educațional doar de dragul statisticii. De asemenea, nu trebuie să neglijăm dezvoltarea unor rute profesionale, pe model dual, care să reprezinte o alternativă reală și cu recunoaștere socială și materială. Avem nevoie de înalți specialiști, dar și de meseriași bine calificați. Sunt lucruri care ar fi bine să se dezbată mai des în spațiul public și poate chiar și în Parlament”, a punctat șeful statului.

Pagina 1 din 2



Loading...

Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Tema zilei
19:30 Regele Mihai, ţinta unui DEMERS RUŞINOS AL PDSR, într-o IMAGINE-EVENIMENT, publicată în EVZ. Foto în articol 16:07 Dan Negru ATACĂ TELEVIZIUNEA după moartea Regelui Mihai. Prezentatorul A CEDAT NERVOS 14:59 FUNERALIILE REGELUI MIHAI. CFR Călători suplimentează trenurile spre Curtea de Argeș 13:20 Regele Mihai. ADEVĂRUL CE TREBUIE ŞTIUT de români. Un general de Securitate L-A TRANSFORMAT DIN REGE ÎN DOMN. Mărturii istorice 13:15 Regele Mihai, regretat de liceenii din Constanța 18:00 TOP greșeli pe care să nu le faci la funeraliile Regelui Mihai. „Nu e actor ca să fie aplaudat, nu aplaudăm moartea...” 17:58 Nicolae TULBURĂ LINIȘTEA Casei Regale: „NU mă las VOI VENI ÎNAPOI” 11:58 Ultimele zile din viața Regelui Mihai. Mărturiile emoţionante ale maicilor care au avut grijă de Majestatea Sa până în ultima clipă 08:10 IMAGINILE unui DESTIN NEMERITAT! Cum arăta BAGAJUL cu care Regele Mihai a plecat din România - Foto 07:52 Sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai ajunge miercuri în România 11:58 SCANDAL la PRIVEGHIUL Regelui Mihai! Două TELEVIZIUNI naționale se CEARTĂ lângă SICRIUL monarhului 08:08 Traian Băsescu LOVEȘTE fără MILĂ Casa Regală. Declarația care a UIMIT pe toată lumea 15:41 Nepoata NECUNOSCUTĂ a Regelui Mihai. O poveste cu PRINȚESE 20:32 RISC URIAȘ pentru Principesa Margareta. Ar putea PIERDE TOTUL într-o singură zi. Următoarea săptămână este CRUCIALĂ 14:03 Repetiții pentru FUNERALIILE REGALE. Traficul rutier a fost DEVIAT. ANUNȚ de ultimă oră al POLIȚIȘTILOR! Care sunt STRĂZILE BLOCATE 13:37 PRIMUL reprezentant al unei CASE REGALE europene își anunță PARTICIPAREA la funeraliile Regelui Mihai 19:35 PSD a anunțat că IESE în STRADĂ. Unde vor fi prezenți 12:01 Toți l-am CÂNTAT, dar NU-I ȘTIM POVESTEA. Cântecul COMPUS SPECIAL pentru REGELE-COPIL. EXCLUSIV EvZ 10:22 BREAKING NEWS! Programul OFICIAL al funeraliilor Regelui Mihai I al României 15:52 SERBĂRILE ȘCOLARE de Crăciun, în PERICOL. Motivul INCREDIBIL pentru care s-ar putea ANULA - Exclusiv EVZ

Articole salvate