Editura Evenimentul si Capital

Iohannis şi sesizările pe bandă rulantă la CCR! ANUNȚ de ultimă oră despre acţiunile președintelui referitoare la CNADNR şi CNI

Autor: | | 1 Comentarii | 1115 Vizualizari

Curtea Constituţională a României discută în 6 iunie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii pentru aprobarea OUG 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere SA (CNI), precum şi modificarea şi completarea unor acte normative.

"Considerăm că, atât prin modul în care a fost adoptată, cât şi prin conţinutul normativ, această lege încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 73 alin. (3) lit. m) şi p) raportat la art. 76 alin. (1) din Constituţie, precum şi pe cele ale art. 75 alin. (3) din Constituţie", se arată în sesizarea transmisă luni CCR de către şeful statului.

Ce spunea președintele în legătură cu adoptarea acestei legi

Potrivit preşedintelui, Legea pentru aprobarea OUG 55/2016 a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) ca lege ordinară, deşi în conţinutul său normativ se regăsesc dispoziţii ce se încadrează în domeniul de reglementare al legii organice.

"Analizând prevederile art. 10, 16 şi 79 alin. (1) din OUG nr. 55/2016 aprobată prin legea criticată se poate constata faptul că, din punctul de vedere al criteriului material, acestea instituie derogări de la regulile generale privind regimul juridic general al proprietăţii. Drept urmare, aprobarea OUG nr. 55/2016 ar fi trebuit realizată prin intermediul unei legi organice, conform art. 76 alin. (1) din Constituţie şi nu prin intermediul unei legi ordinare, conform art. 76 alin. (2) din Constituţie", se susţine în sesizare, potrivit agerpres.ro.

Art. 50 alin. (1) din OUG 55/2016 a fost abrogat prin art. I pct. 9 din legea supusă controlului, indică documentul.

Conform art. 50 din OUG 55/2016, "personalul CNIR este angajat pe bază de contract individual de muncă încheiat conform legii, numai prin concurs organizat pe baza unui regulament aprobat de consiliul de administraţie, la propunerea directorului general al companiei, cu excepţia directorului general, care deţine contract de mandat potrivit legii, pentru care se organizează procedură de selecţie". Totodată, conform art. 57 din OUG 55/2016, de asemenea abrogat prin art. I pct. 9 al legii criticate, se prevedea că "la nivelul CNIR se încheie contract colectiv de muncă în condiţiile stabilite de legislaţia muncii în vigoare".

"Având în vedere criteriul material, dispoziţiile care abrogă reglementări ce vizează regimul general al raporturilor de muncă referitor la personalul CNIR ar trebui stabilite prin lege organică, nu prin lege ordinară", se precizează în sesizare.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
09:53 Dan Andronic anunţă procedura de INFRINGEMENT împotriva României pentru NERESPECTAREA prezumției de NEVINOVĂȚIE în dosarele PENALE 10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate