Editura Evenimentul si Capital

KLAUS IOHANNIS ATACĂ PE TOATE FRONTURILE modificările din CODURILE PENALE. Scrisoarea INCENDIARĂ pe care preşedintele României i-a transmis-o lui Sorin Grindeanu. Care va fi REACŢIA PREMIERULUI?

Autor: | | 19 Comentarii | 3717 Vizualizari

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis o scrisoare Prim-ministrului României, Sorin Grindeanu în care solicită abrogarea OUG prin care se modifică Codul penal și Codul de procedură penală.

„La data de 31 ianuarie 2017 Guvernul României a adoptat Ordonanța de urgență nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 92/01.02.2017.

Având în vedere prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţia României potrivit cărora Guvernul poate adopta Ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

Constatând faptul că Guvernul a adoptat acest act normativ cu o zi înainte de începerea sesiunii ordinare a Parlamentului, ceea ce pune în discuție însăși necesitatea acestui demers,

Reținând incidența dispozițiilor Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii ce conferă acestei autorităţi, în calitatea sa de garant al independenței justiției, competența de a aviza proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti,

Observând că, în cadrul procesului decizional de adoptare a Ordonanţei de urgenţă menţionate, Consiliul Superior al Magistraturii a fost eliminat,

Văzând că acest act normativ a fost adoptat şi cu ignorarea opiniilor profesionale exprimate anterior în cadrul sistemului judiciar,

Luând în considerare efectele profund negative pe care această Ordonanță de urgență le produce asupra funcţionării statului de drept şi, implicit asupra eforturilor depuse de România în domeniul combaterii fenomenului corupţiei şi asigurării integrității funcției publice,

Vă solicit abrogarea Ordonanței de urgență nr. 13/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.”




Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
14:49 Simona Ionescu despre Raportul Secret cu privire la Arhiva SIPA: „Ne-am pus problema ca nu cumva să fim atraşi într-o CAPCANĂ” 13:45 REACȚIA lui Grindeanu despre desecretizarea arhivei SIPA: „S-a făcut un pas important” 13:44 PRIMA REACȚIE a lui Toader după desecretizarea arhivei SIPA. Ce spune despre Laura Codruța Kovesi 13:17 Predoiu, despre raportul SIPA: „L-am trimis la CSAT şi l-am clasificat; Nu cunoşteam conţinutul arhivei” 12:39 Scântei: „Unele dosare SIPA au fost XEROXATE. Îi cer ministrului Toader să explice cum documente CLASIFICATE au ajuns în presă” 12:22 Cazanciuc: În 2013 s-a intrat în arhiva SIPA pentru că se ARSESE un BEC 11:48 Preşedintele UNJR: „Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013?” 10:14 REACȚIA lui Băsescu cu privire la arhiva SIPA: Oricât încearcă „băieţii veseli” să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge 10:08 Dan Andronic, despre judecătorul Cristi Danileț: „Nu cred că le-a copiat el...esta MÂNA unui PROFESIONIST” 09:25 ANDRONIC: Nu am înţeles de ce Tudorel Toader nu a DESECRETIZAT aceste documente 09:16 Cine A INTRAT în Arhiva SIPA. Ministerul Justiției a publicat lista 08:21 EXPLOZIV! Judecătorul Cristi Danileț informa DNA despre audierea unor martori. Documentul care dovedește TOT - Foto în articol 07:35 Au apărut primele pagini din RAPORTUL SECRET al ARHIVEI SIPA - FOTO 07:04 ACUM puteți citi DOCUMENTUL INTEGRAL! Am pus mâna pe RAPORTUL SECRET cu privire la Arhiva SIPA! 00:00 “Ați vrut dovezi, na Dovezi!" Jurnalistul Dan Andronic ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER 00:00 Ancheta DIICOT privind arhiva SIPA este în „stadiu incipient” 23:44 DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Fostul șef al SIPA, desemnat șef la SIE

Articole salvate