Editura Evenimentul si Capital

Iohannis le-a cerut clujenilor, "limpede din introducere" să dea semnalul schimbării din primul tur. Prezidențiabilul ACL preia temele susținute de Elena Udrea și Traian Băsescu. El a anunțat că vrea un Parlament mai mic

Autor: | | 15 Comentarii | 326 Vizualizari

Prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, le-a spus, astăzi, clujnenilor, că trebuie să dea semnalul schimbării din primul tur al alegerilor prezidențiale. Totodată, Iohannis a spus că își dorește un Parlament cu un număr mai mic de aleși, iar dacă va ajunge la Cotroceni, va chema partidele la consultări pentru a găsi o soluție.

"Vă spun limpede din introducere, vă spun limpede români, trebuie să dăm semnalul schimbării din primul tur al prezidențialelor. Vă îndemn să mergeți la vot, să dovedim ca este timpul României lucrului bine făcut. Trebuie să dăm semnalul schimbării din primul tur", a spus Iohannis.

Prezidențiabilul ACL a mai spus că trebuie schimbbat modul în care este ales Parlamentul. "Avem un Parlament prea mare, în calitatea mea de președinte voi convoca partidele la consultări pentru a schimba modul de alegere a Parlamentului", a mai spus Iohannis.  

Udrea a propus dizolvarea actualului Parlament

Prezidențiabilul PMP a susținut, de mai multe ori, că intenționează să dizolve actualul Parlament dacă ajunge președinte. Ea a spus că va propune un referendum pentru un Legislativ cu 300 de parlamentari, care, odată validat, va declanșa imediat alegeri anticipate. Udrea a spus că s-a gândit la această soluție pentru că parlamentul este "compromis" de multiplele anchete penale care vizează legislatorii, situațiile de incompatibilitate și modul de organizare a alegerilor din decembrie 2012.

"Voi face referendum pentru desființarea parlamentului actual și votarea unui parlament cu 300 de parlamentari. Pentru a dizolva Parlamentul, președintele are două pârghii: fie nu-i trece guvernul de două, fie situația pe care eu o văd mai degrabă probabilă: voi declanșa un referendum în care să întreb populația dacă vrea să continue încă doi ani cu acest parlament sau vrea un legislativ cu 300 de parlamentari, oameni care să fie aleși în noua configurație a puterii", spunea Elena Udrea, pe 17 octombrie, potrivit Digi 24.

 Rezultatul referendumului nu a fost niciodată aplicat

Președintele Traian Băsescu a fost cel care a militat pentru reducerea numărului de parlamentari. La referendumul din 2009 au participat peste 80% dintre românii cu drept de vot, care au cerut Parlament unicameral și maximum 300 de parlamentari.

Traian Băsescu amintit mereu Parlamentului că trebuie să respecte voința poporului și să modifice legile pentru ca la alegerile din decembrie 2012 să nu existe mai mult de 300 de parlamentari, lucru care nu s-a întâmplat.

Iohannis, ironizat de Ponta  

Ieri, premierul s-a declarat amuzat de modul în care își face campanie prezidențiabilul ACL, Klaus Iohannis, folosind vorbele și strategia lui Traian Băsescu. "Eu cred că domnul Iohannis, vorbind şi luând cu copy-paste toate declaraţiile lui Traian Băsescu, cade într-un ridicol de care se ferise până acum. Văd că şi insultele le preia tot de la domnul Băsescu. Dar, ştiţi, când mă insulta Traian Băsescu, avea un farmec. Când mă insultă domnul Iohannis cu aceleaşi cuvinte, ne apucă somnul”, a spus Ponta.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

sâmbătă, 21 octombrie 2017 Autor: Ionel Dancu

Vanghelie: Tudose e prizonier!

sâmbătă, 21 octombrie 2017 Autor: Ionel Dancu

Tudose se ține de surprize prin Ardeal

sâmbătă, 21 octombrie 2017 Autor: Ionel Dancu

PNL plânge după Klaus Iohannis

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate