Editura Evenimentul si Capital

Klaus Iohannis CRITICĂ manifestanţii marşului unionist: "Manifestanții au EXAGERAT un pic!"

Klaus Iohannis
Autor: | | 4 Comentarii | 324 Vizualizari

Klaus Iohannis a trasnmis că persoanele care au ieşit în evidenţă la marşul unionist de sâmbătă au exagerat şi a acuzat şi forţele de ordine, afirmând că au dat dovadă de nervozitate, informează Digi24.

„Ca un observator extern, trebuie să recunosc că manifestanții au exagerat un pic. Nu știu dacă putem să spunem că au provocat jandarmii, dar manifestarea avut anumite accente care nu trebuiau să fie acolo, iar jandarmii chiar un pic nervoși cred că au fost și așa se explică evoluția de acolo. În rest, manifestarea a avut loc. Despre proiectul unificării pot să spun că este un proiect de mare greutate și de-o parte și de cealaltă a Prutului. Cred că astfel de manifestări atrag atenția, dar sunt sceptic în ce privește utilitatea acestor manifestări în demersul efectiv de unificare”, a transmis şeful statului. 

Preşedintele Klaus Iohannis a criticat şi politicienii care şi-au dat cu părerea cu privire la acest incident şi a precizat că au făcut asta în scop electoral. 

„Bineînțeles că politicieni de-ai noștri au sărit imediat, mulți au avut diferite păreri, mulți au fost într-o notă populist-electoralistă, ceea ce este păcat. Acest deziderat nu poate fi atins decât printr-o abordare foarte serioasă, de lungă durată, fiindcă nu putem să ne imaginăm că se va întâmpla peste un an sau doi, trebuiesă fie îndeplinite anumite condiții internaționale pentru a face posibil acest demers”, a mai declarat Iohannis. 




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate