Editura Evenimentul si Capital

Ca și boierii fanarioți de odinioară, Klaus Iohannis apelează la ajutor extern în ciorovăiala internă. România lui Cristoiu

Autor: | | 7 Comentarii | 10756 Vizualizari

Cu ceva timp în urmă, cînd Tefeliștii l-au somat să le sară în ajutor pentru a bloca Legile Justiției, Klaus Iohannis le-a răspuns, zîmbind misterios, cum cum procedează el cînd vrea să pară măreț, că așteaptă să le primească la promulgare și apoi va găsi soluții ca Legile să nu intre în veci în vigoare.

Miercuri, 2 mai 2018, Klaus Iohannis a anunțat, în cadrul unei declarații de presă ținute pe la prînz, că a trimis pachetul de legi ale Justiției la CCR și a sesizat Comisia de la Veneția pentru a obține un punct de vedere despre aceste documente. Lui Klaus Iohannis i s-a cerut în multe rînduri pînă acum să sesizeze Comisia de la Veneția în legătură cu legile Justiției. Despre această manevră a adversarilor PSD din presă, din politică și din piață, s-au formulat multe explicații, între care s-a detașat cea potrivit căreia sesizarea paria pe respingerea Legilor de către un organism extern. Și chiar dacă punctul de vedere al Comisiei e doar consultativ, în bunul obicei al babuinilor de la noi, verdictul ar fi fost invocat ca literă de lege, ca semn venit de la Dumnezeu și prin asta obligatoriu de respectat. Nenorocitul sifilis al boierilor fanarioți de a apela la ajutor extern în ciorovăielile interne.

Nu cred că acesta e scopul principal al sesizării Comisiei. PSD și ALDE au dovedit că sînt în stare să dea cu tifla oricărui argument extern cînd vine vorba de Legile Justiției. Intrarea acestor legi în vigoare e în primul rînd garanția că președintele nu va mai putea folosi Binomul SRIDNA pentru a scoate din joc lideri PSD și ALDE.

Chiar în ziua cînd Klaus Iohannis se năpustea asupra Legilor Justiției, opinia publică din România afla de clasarea dosarului deschis de DNA împotriva lui Tiberiu Nițu. Fostul procuror fusese transformat peste noapte în penal, pentru a-i da posibilitate lui Klaus Iohannis să-și aducă în această funcție pe unul dintre oamenii săi de serviciu, numitul Augustin Lazăr, pe cît de mediocru, pe atît de credincios familiei Iohannis.

Fanii Comisiei de la Veneția în frunte cu Klaus Iohannis pledează pentru sesizare știind că punctul de vedere asupra Legilor Justiției poate veni la Sfîntu Așteaptă.

Scopul manevrei meșterite de Klaus Iohannis e lesne de deslușit din somarea CCR să nu se grăbească cu o decizie privind Legile Justiției, primite a nu știu cîta oară spre verificare, ci să aștepte punctul de vedere al Comisiei de la Veneția. CCR s-a pronunțat deja în legătură cu constituționalitatea Legilor Justiției. A făcut observații, observațiile au fost transpuse în practică de Parlament. Legile Justiției au ajuns la promulgare. Fără sesizarea Comisiei de la Veneția, CCR s-ar putea pronunța în cîteva zile, dat fiind că gestul lui Klaus Iohannis nu depășește hotarele șmecheriei ieftine. Stropșinduse la CCR, Klaus Iohannis speră ca instituția să aștepte verdictul Comisiei de la Veneția. Și cum acest verdict va veni la Sfîntu Așteaptă, Legile Justiției vor fi trecute pe linie moartă în așteptarea deciziei CCR.

Desigur se poate glosa mult pe seama faptului că președintele României apelează la un arbitru extern într-o chestiune de conflict cu Parlamentul României, dovedind prin asta că disprețuiește instituțiile naționale. Dacă ne gîndim la întreaga politică externă promovată de Klaus Ioannis după decembrie 2016, pe fondul somnolenței întruchipate de ministerul nostru de Externe, inițiativa lui Klaus Ioannis n-ar trebui să ne surprindă. Teoretic ales de popor român – spun, teoretic, deoarece l-au ales Marile puteri, cele care l-au folosit în postdecembrism pe șeful statului ca un instrument de rezolvare a propriilor interese – Klaus Iohanis s-a străduit din răsputeri să facă din România proasta-n târg a Uniunii Europene. Incapabil să ducă o minimă politică în plan intern, Klaus Iohannis a supraviețuit în funcție numai și numai cu sprijin extern. Mai mult ca sigur pariază pe acest sprijin și în obținerea celui de-al doilea mandat. Nu cred însă că sesizarea Comisiei de la Veneția are o altă semnificație decît cea de a amîna sine die intrarea în vigoare a legilor Justiției. Aruncînd o privire în urmă, vom constata o aventură de-a dreptul comică a acestor legi. Ele au fost trimise de cuplul PNL-USR în mai multe rînduri la CCR într-un ping-pong deja previzibil în intenția sa de a amîna intrarea lor în vigoare. PNL și USR șiau epuizat posibilitățile de a le amîna aplicarea. O dată legile ajunse la Klaus Iohannis, acesta n-a făcut altceva decît să preia ping-pongul cuplui PNL-USR.

Rămîne de văzut dacă CCR va avea curajul să nu mai aștepte punctul de vedere al Comisiei de la Veneția și să se pronunțe cît mai repede asupra legilor. Asta pentru că șmecheria cu sesizarea Comisiei e prea bătătoare la ochi pentru ca CCR să intre în jocul președintelui și mai ales pentru că gestul lui Klaus Iohannis jignește grav CCR prin punerea la îndoială a competențelor sale în favoarea celor ale factorului extern. Un argument în plus pentru CCR ar fi și faptul că s-ar crea astfel un precedent periculos:

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate