Klaus Iohannis a promulgat legea privind reducerea taxei pe construcţii speciale

Klaus Iohannis a promulgat legea privind reducerea taxei pe construcţii speciale

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi două legi referitoare la piaţa de capital şi la reducerea taxei pe construcţii speciale la 1%.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Un alt act normativ promulgat este Legea pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Legea de modificare a Codului Fiscal, adoptată în 19 decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, prevede reducerea taxei pe construcţiile speciale de la 1,5% la 1% începând cu anul 2015.

Taxa pe construcţii speciale a fost introdusă la începutul anului 2014 şi se aplică pentru construcţiile care nu intrau în sfera de impozitare, cum ar fi stâlpi, rampe, platforme betonate, altele decât imobilele de producţie sau birouri, care erau deja impozitate.

Ne puteți urmări și pe Google News