,,Revoluția (din 1917 – n.r.) a fost o mare crimă și acei care au amăgit poporul, cine l-a indus în eroare, cine l-a provocat la conflicte, urmăreau cu totul alte scopuri, decât cele declarate în mod public.
Era cu totul o altă agendă a zilei, de care oamenii nici nu bănuiau. Și a lovit acest tunet istoric – câte victime nevinovate, câte nenorociri! (...) Aproape toți din cei care au săvârșit revoluția, au devenit victime ale represaliilor ulterioare – acei care au vărsat sânge nevinovat, care au torturat și au chinuit, cei care au distrus temeliile vieții poporului, care au dezrădăcinat credința și au demolat biserici”, a spus în predica sa Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii Kiril pe 19 februarie 2017, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți în catedrala „Hristos Mântuitorul”.
O declarație istorică în Rusia! Iar Patriarhul a continuat: „Noi nu trebuie să renunțăm la memoria noastră istorică și să lăsăm fără atenție evenimentele care s-au produs în acel an, precum și următoarele suferințe ale poporului nostru. Tineretul nu trebui să spună: aceasta s-a întâmplat cu strămoșii noștri și pe noi nu ne privește. Aceasta se referă la toți, se referă la poporul nostru”.
La inițiativa Patriarhului Daniel anul 2017a fost dedicat, ca an comemorativ, Patriarhului Justinian şi celor care au apărat credinţa ortodoxă în temniţele comuniste. Pe 9 martie, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști, Patriarhul a predicat ferm: “pentru poporul român, rezistența anticomunistă prin credință creștină statornică, în fața tuturor răutăţilor, este un factor de continuitate creștină şi de demnitate națională, într-un context istoric dificil, în care puterea Învierii este ascunsă în Cruce”.
Ne puteți urmări și pe Google News
Spre deosebire de ruși care acum am prins curaj sau acum li s-a dat liber la democrație, Biserica noastră spune acest lucru din decembrie 1989. Pe 7 iunie 1990, la doar 39 de ani, Daniel Ilie Ciobotea era ales Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Şi atunci, ca şi acum, Prea Fericitul Daniel avea o oarecare fobie faţă de jurnalişti şi nu dădea interviuri. Tenace, Ovidiu Şimonca, pe atunci un frenetic ziarist la „Opinia Studenţească”, i-a smuls un interviu istoric.
Laudele pe care le-a adus Biserica fostului regim au fost impuse, poate nu întotdeauna intensitatea zelului a fost impusă, dar, formal, în Pastoralele de Crăciun, intervenea Departamentul Cultelor şi punea pasajele respective, aproape stereotipe, care trebuia să fie tipărite şi citite în biserici. În comparaţie cu alte instituţii, laudele Bisericii la adresa regimului au fost cantitate neglijabilă, infimă, nişte stropi de apă în comparaţie cu un ocean. Gândiţivă la Academie, gândiţi-vă la Radioteleviziune, slăvita Televiziune, la Uniunea Scriitorilor; au fost foarte puţini oameni care nu sau angajat. Asta nu e scuză! Este o constatare! Critica sinceră, nu ipocrită, o acceptam. Trebuie să dea cu piatra în altul doar cel care se simte nevinovat. Au fost unii intelectuali care au criticat, crezând prin asta că-şi vor ascunde propriul lor întuneric. Şi asta e făţărnicie, ipocrizie. (…) Biserica Ortodoxă Română a făcut o mărturisire publică de recunoaştere a greşelilor - Ceasul adevărului - publicată în ţară şi în străinătate, s-a vorbit despre unele compromisuri de ordin administrativ şi predicatorial, nu însă şi de ordin al credinţei. Credinţa mărturisită în timpul dictaturii este identică cu cea mărturisită astăzi şi cu cea din timpul strămoşilor. Nu s-a schimbat nicio dogmă, niciun canon. N-am propovăduit un alt Hristos, o altă dogmă, Biserica a fost singura instituţie care a spus că Dumnezeu există, era vocaţia ei”, spunea Patriarhul.
Am facut acest recurs la istorie pentru toți gogomanii care astăzi dau cu pietre în Biserică uitând de propriile lor compromisuri cu regimul comunist. Biserica lucrează cu veșnicia, spre deosebire de voi care veți intra în istorie cel mult sub forma unor erate!
Recomandările noastre
