Kim ATOMICUL: Regimul de la Phenian își IRADIAZĂ supușii

Kim ATOMICUL: Regimul de la Phenian își IRADIAZĂ supușii

Patru transfugi nord-coreeni care au reușit să ajungă în Sud prezintă semne de expunere la radiații, potrivit guvernului de la Seul.

Cei patru sunt originari din departamentul Kilju, unde se află poligonul de teste nucleare de la Punggye-ri. Medicii susțin că transfugii au fost expuși radiațiilor timp de ani în șir.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Reunificării a explicat presei că expunerea la radiații a fost încadrată în timp între mai 2009 și ianuarie 2013.

Expunerea la radiații nu este de mirare, date fiind numeroasele teste nucleare efectuate în ultimii ani de Coreea de Nord și de probabilele măsuri precare de protecție anti-radiații.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din 2006, regimul de la Phenian a testat șase bombe nucleare în tunele săpate sub munții din Punggye-ri, aproape de locul unei mici comunități căreia îi aparțineau cei patru transfugi.

Ultimul test nuclear al Coreei de Nord a avut loc pe 3 septembrie anul acesta: a fost vorba de încercarea unei bombe cu hidrogen, care a degajat o energie de 16 ori mai mare decât bomba atomică de la Hiroshima, potrivit experților americani.

Institutele de seismologie au înregistrat un cutremur de 6,1 grade pe scara Richter.