Justiţie marca DNA. Inculpaţii din dosarul CNAS au fost turnați la presă de DNA înainte de decizia judecătorilor

Justiţie marca DNA. Inculpaţii din dosarul CNAS au fost turnați la presă de DNA înainte de decizia judecătorilor

La finalul săptămânii, DNA a ieșit la rampă cu un nou dosar, care pare la prima vedere răsunător, dar și cu o nouă atitudine duplicitară și abuzivă. În dosarul în care conducerea CNAS este acuzată de decontări ale unor servicii medicale fictive, au apărut acuzații în presă cu câteva ore înainte ca judecătorii să se pronunțe dacă suspecții vor fi arestați preventiv sau nu. Această scurgere de informații, care conform publicației Lumea Justiţiei nu se putea face decât dinspre procurori, este cu atât mai revoltătoare cu cât în urmă cu o lună DNA sesiza Parchetul General din cauza unui comunicat al Guvernului care dezvăluia date dintr-un dosar penal.

Joia trecută, procurorii DNA au efectuat percheziţii la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB) şi la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), dar şi la alte 48 de locaţii alese într-un dosar în care este investigată crearea unui grup infracţional prin care, în perioada ianuarie 2016- august 2017, s-au făcut decontări de 3 milioane de euro pentru servicii medicale fictive. În noaptea de joi spre vineri, 14 suspecți au fost reținuți în acest nou dosar, printre care și directorul CNAS, Marian Burcea. Toţi au fost duşi, vineri după amiaza, în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă. 

Cum se creează o sentință populară

Numai că vineri la prânz, înainte de procesul de judecată, s-a produs un fapt cu care DNA ne-a obişnuit în ultimii ani: în presă au apărut acuza- ţiile procurorilor la adresa celor 14. Imediat, spaţiul public a fost inundat cu acuzaţiile procurorilor, iar până seara, când suspecţii au apărut în faţa judecă- torilor, opinia publică era practic convinsă că sunt vinovaţi. Conforma Luju.ro, acțiunea reprezintă o încălcare a legii privind informațiile clasificate cu regim de secret de serviciu, iar procurorii au recurs la această strategie pentru a pune o presiune publică asupra judecătorilor și a obține astfel arestul preventiv. În noaptea de vineri spre sâmbătă, sentinţa arestării preventive a 13 din cei 14 suspecţi aproape nu a mai surprins, ei fuseseră condamnaţi deja de scurgerea de informaţii a DNA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Același procuror a dat presei numele unui martor protejat

Procurorul care instrumentează acest dosar, Florentina Mirică, este celebră pentru astfel de scurgeri ciudate de informații. În urmă cu un an, ea a reușit să scape în presă numele unui martor protejat dintr-un dosar în care este cercetat fostul vicepremier Gabriel Oprea. Ea este cercetată de CSM pentru scurgerea în presă a acelor informaţii, dar se pare că asta nu o opreşte în a continua practica. 

A instrumentat un dosar, fi ind în incompatibilitate

Un dosar şi mai grav la care a lucrat Mirică este cel al fostului procuror Mihai Betelie. În ianuarie 2012, acesta a fost arestat preventiv pentru posibile fapte de trafic de influenţă şi corupţie. Problema este că dosarul i-a fost instrumentat de Florentina Mirică, deşi aceasta nu avea voie legal să facă asta, lucru pe care chiar ea l-a recunoscut. Dar ce s-a întâmplat? Din 2008, între soţii Mirică şi Mihai Betelie exista o situaţie de duşmănie, după ce soţul actualei procuroare DNA a fost avertizat de CSM după o sesizare fă- cută de Betelie. Cei trei lucrau în 2008 la Parchetul Buftea, Betelie fiindu-le şef celor doi soţi. În vara lui 2011, Florentina Mirică a început instrumentarea unui dosar penal pe numele lui Betelie, inclusiv prin interceptări telefonice şi monitorizare prin GPS.

Cum poţi reţine un om după doar o zi de instrumentare a unui dosar

După şapte luni de ascultare a telefoanelor şi anchetare a procurorului Betelie, Mirică se hotărăşte, în 16 ianuarie 2012, să se abţină în dosar pe motiv că între ea şi suspect exista o stare de duşmănie. Amintim faptul că starea conflictuală exista din anul 2008, iar ea a început anchetarea procurorului în 2011. Practic, timp de 7 luni a condus o anchetă fiind conştientă că este în stare de incompatibilitate. Pe data de 18 ianuarie 2012, procurorului Lucian Papici o schimbă pe Mirică din dosarul Betelie cu alţi doi procurori. Numai că, surpriză: a doua zi, Betelie este chemat de cei doi procurori să dea declaraţii, este reţinut şi apoi arestat pentru mai bine de şase luni. Când au avut cei doi procurori timp să citească dosarul Betelie, între 18 şi 19 ianuarie, în care oricum erau probe produse de un procuror aflat într-o stare conștientă de incompatibilitate, rămâne o dilemă logică.

Conform propriilor practici, DNA trebuie să sesizeze

Parchetul pentru informaţiile ajunse în presă Prin scurgerile pe care le-a produs vineri la prânz în presă, DNA a mai adus o dovadă a stilului de a acheta cu dublă măsură. La finalul lunii iulie, procurorii DNA au descins la Guvern pentru a face percheziţii într-un presupus caz de trafic de influenţă în episodul unor angajări de la Ministerul pentru relaţii cu Parlamentul. După comunicatul DNA a urmat şi cel al Guvernului, în care s-au dat date sumare din dosar, practic doar se spunea că se cercetează cazul unui concurs de angajare la Minister. Numai că procurorii au considerat că cei din Executiv au încălcat legea prin acel comunicat prin care au dat date din dosar, aşa că au sesizat Parchetul General. De data asta ne aflăm într-un caz mult mai grav, în care practic un întreg dosar a fost scăpat în presă înainte ca un judecător să se pronunţe. Întrebarea care a apare este dacă DNA-ul Laurei Codruţa Kovesi va sesiza şi acum parchetul pentru scurgerea acestor informaţii?