Editura Evenimentul si Capital

"Justiţiabilii sunt doar victime colaterale"

Autor: | | 25 Comentarii | 0 Vizualizari

Cu mici excepţii, magistraţii au decis, ieri, să continue protestele, ignorând astfel nemulţumirea celor câtorva zeci de mii de oameni pe care-i afectează prin amânarea cauzelor, pagubele de miliarde de euro provocate sectorului economic, dar şi recomandările Consiliului Superior al Magistraturii.

Reprezentanţii judecătorilor şi procurorilor au invocat sub finanţarea sistemului şi au cerut, în schimbul deblocării justiţiei, semnarea unui pact cu executivul. În lupta lor cu puterea politică, ei văd în justiţiabili doar „nişte victime colaterale”. Predoiu are soluţia Surse din magistratură susţin însă că ministrul justiţiei, Cătălin Predoiu, deţine „arma” legală pentru a opri protestele magistraţilor. „CSM, singurul for care-i putea controla, a scăpat frâiele. În aceste condiţii, ministrul justiţiei este acoperit de lege să dispună încetarea plăţii salariilor pentru judecătorii şi procurorii care refuză să-şi exercite atribuţiile de serviciu”, au explicat, ieri, specialişti în Drept, consultaţi de EVZ. Mai mult, ministrul ar putea fi susţinut de parlament, pentru deblocarea justiţiei. „După modelul Cehiei, legislativul ar putea emite o lege organică, care să prevadă demiterea în masă a tuturor judecătorilor ce refuză să-şi mai facă treaba”, au precizat sursele citate. Acestea au adăugat că demersul parlamentului ar putea fi completat de organizarea unui concurs pentru admiterea în magistratură a tinerilor absolvenţi de Drept. Toate acestea, fără a prejudicia statutul magistratului inamovibil, reglementat de Constituţie. Mii de justiţiabili, afectaţi Astfel de măsuri ar putea fi justificate de autorităţi prin pierderile de zeci de miliarde de euro din sectorul economic şi prin faptul că blocajul din justiţie adânceş te criza, mărind numărul şomerilor. În plus, zeci de mii de justiţiabili sunt lezaţi de protestele de la parchete şi din instanţe, peste 2.500 dintre aceştia semnând şi petiţia iniţiată de EVZ pentru a-i readuce pe magistraţi în sălile de judecată. Aceştia însă par să ignore nemulţumirile oamenilor şi pagubele produse nu doar firmelor private, ci şi statului. „Mediul de afaceri ar trebui să ceară, la rândul său, intervenţia guvernului”, a replicat, ieri, preşedintele SoJust, judecătorul Cristi Danileţ. Acesta a ţinut să adauge că „justiţiabilii sunt nişte victime colaterale, conflictul real se duce cu politicul”. Danileţ a fost completat de preşedinta Asociaţiei Magistraţilor, Mona Pivniceru, în opinia căreia, „executivul şi-a asumat riscul acestor consecinţe economice, în momentul în care CSM şi parlamentul au catalogat protestul ca fiind unul legal şi legitim”. Totodată, reprezentanţii asociaţiilor profesionale din justiţie nu consideră că CSM i-a obligat să reia activitatea, ci „a recomandat doar eventualitatea suspendării protestelor”. Urmarea: cu excepţia Curţilor de Apel din Craiova şi Alba-Iulia, a Tribunalului Constanţa şi a Parchetului Galaţi, toate instanţele din ţară au decis continuarea protestelor, până la semnarea pactului cu guvernul. SEMNEAZĂ AICI PETIŢIA INIŢIATĂ DE EVENIMENTUL ZILEI.

Loading...
Pagina 1 din 1


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate