JUSTIȚIA din România, LĂUDATĂ la Strasbourg. Dezvăluirile făcute de un membru PSD

JUSTIȚIA din România, LĂUDATĂ la Strasbourg. Dezvăluirile făcute de un membru PSD

În ciuda faptului că România este privită de partenerii europeni ca un stat care mai are mult de luptat pentru a combate corupția, deputatul PSD Eugen Nicolicea încearcă să scoată în evidență lucrurile bune.

Conform politicianului, în recomandările GRECO (Grupul Statelor împotriva Corupției), există multe îmbunătățiri aduse de actualul sistem din România.

„Am făcut parte din delegația României care a participat la discuții despre raportul de conformitate GRECO, mai precis modalitatea în care România și-a îndeplinit obligațiile impuse prin raportul acesta. În ceea ce privește recomandările: suntem într-o postură bună și rea. Rea pentru că avem nouă recomandări parțiale, nu în totalitate, cu privire la Parlament, dar acesta este și un lucru bun, pentru că ne-am manifestat deschiderea și putem să le rezolvăm foarte repede. Pe parcursul discuțiilor au existat chiar modificări în raport, îmbunătățiri. Una dintre îmbunătățiri a fost aceea că a fost adoptat codul de conduită, dar a fost socotit parțial îndeplinit, pentru că nu există garanție cum că acesta ar putea să fie și aplicat. Dar acest lucru se datorează faptului că n-a trecut decât o lună și nu avem încă niciun fel de sesizare pentru cei care încalcă codul de conduită. S-ar putea ca în urma scandalurilor care au fost în plen să avem mai multe sesizări acum pe încălcarea codului de conduită și respectarea lui ne este impusă chiar de GRECO”, a precizat Eugen Nicolicea pentru Agerpres.

Nicolicea a afirmat că în cursul dezbaterii a fost apreciată atitudinea delegației României, conduse de un oficial din Ministerul Justiției.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Evident că am arătat deschidere spre colaborare și rezolvarea situațiilor. A fost inițiată și o procedură ad-hoc în sensul că, până în data de 15 ianuarie, trebuie să informăm pe cei de la GRECO cu privire la modificarea legilor Justiției. S-a dat termen 15 ianuarie pentru că în prezent nu puteam să susținem doar un proiect. Proiectul inițial este modificat foarte mult de către propunerile asociațiilor magistraților - CSM, respectiv UNJR - și atunci discuția ar fi fost pe ceva care nu este în totalitate adoptat. Și am aproximat că măcar formele de bază vor fi cunoscute până în luna ianuarie și să putem să facem astfel de informări. Informarea respectivă noi ne-am oferit să o facem, pentru că este bine pentru noi ca să se cunoască în exterior realitatea și vom vedea care este forma finală după cum evident vom face comentariile de rigoare. Prezentarea ca și cum aceasta ar fi un dezastru este falsă, deci este o alarmă, noi suntem cei care dorim ca situația reală să fie cunoscută, nu avem de ce să ascundem și de ce să cosmetizăm”, a spus Nicolicea.

„Recomandările erau de un an de zile, iar acum ne-am întâlnit să vedem ce pași importanți s-au făcut, dacă s-au făcut. Exemplu - era vorba de acel cod de conduită. O parte din cele prezentate au fost cuprinse în raportul de conformitate. (...) Am avut îmbunătățiri, ele sunt cuprinse în acest raport. Evident că ele nu sunt extraordinar de mari pentru că nu poți într-o discuție sau în două zile de dezbateri să schimbi un raport și niște recomandări care durează de mai mulți ani de zile. Ceea ce e foarte important este că s-a schimbat atmosfera: există o dorință din partea noastră de colaborare și din partea lor la fel”, a arătat președintele Comisiei juridice.

El a menționat că „foarte multă lume confundă raportul MCV cu raportul GRECO”. „Cei de la MCV de obicei copiază de la GRECO. După părerea mea, cei care fac un raport corect, și este făcut de specialiști, sunt cei de la GRECO. Cei de la MCV să mă scuze, dar adună informații de prin toate sursele neverificate și încropesc un raport”, a susținut Nicolicea.

Este pentru prima dată când GRECO se folosește de Regula 34 din Regulamentul său de procedură, recent introdusă pentru a permite „o procedură ad-hoc în circumstanțe excepționale”.