Costiniu, mai aproape de Voicu

Costiniu, mai aproape de Voicu

CSM a dat ieri undă verde reţinerii şi arestării şefului Secţiei Civile a Curţii Supreme.

Decizie fără precedent nu doar pentru Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ci şi pentru justiţia din România.

Secţia pentru judecători a forului care era acuzat că-i protejază pe magistraţii ce comit abateri a avizat cererea procurorilor anticorupţie privind reţinerea şi arestarea judecătorului Florin Costiniu, şeful Secţiei Civile a Curţii Supreme.

Acuzat de complicitate la trafic de influenţă în favoarea afaceristului Costel Căşuneanu, în acelaşi dosar în care a ajuns după gratii şi senatorul PSD Cătălin Voicu, Florin Costiniu este aşteptat, astăzi, la sediul DNA pentru a fi audiat din nou de anchetatori, au precizat surse judiciare.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Rămâne de văzut însă dacă magistratul se va prezenta azi la audieri, dat fiind faptul că se află în concediu, pentru 15 zile, începând cu 1 aprilie”, au adăugat aceleaşi surse.

„Este o palmă grea”

Potrivit legii, la momentul la care procurorii vor decide să-l reţină, magistratul va fi prezentat colegilor săi de la Secţia Penală cu propunerea de arestare preventivă.

La această din urmă secţie lucrează şi judecătorul Cristian Jipa, acuzat şi el în dosarul „Voicu”.

Jipa a fost promovat la cea mai importantă instanţă din ţară pe 17 septembrie anul trecut de la Tribunalul Bucureşti, unde „s-a remarcat” după ce a „şters” prejudiciul din dosarul „Rafo” şi a separat dosarul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu era acuzat alături de Ioana Vlas.

Avizul favorabil al CSM a fost primit cu surprindere de magistraţi - unii dintre ei semnatari ai petiţiei, susţinute şi de EVZ, prin care se cereau măsuri ferme în acest caz.

De altfel, petiţia va fi discutată azi de plenul consiliului. „Este o palmă grea. Este prima dată când un magistrat cu o poziţie atât de înaltă se află în această situaţie. (...) Mă gândesc la u milinţa pe care o simţim noi, ceilalţi judecători, dar şi la imaginea negativă care se propagă asupra justiţiei”, a spus judecătorul Cristian Danileţ.

„CSM nu trebuie să protejeze de justiţie judecătorii. E un gest normal într-o societate democratică”, a apreciat, la rândul ei, judecătoarea Dana Gârbovan.