Judecătorul care voia să-i aducă pe copii cu duba la audieri a fost recuzat

Judecătorul care voia să-i aducă pe copii cu duba la audieri a fost recuzat

Judecătoria Constanța a acceptat, ieri, cererea de recuzare a magistratului Alexandru Bogdan Arhip, cel care a judecat dosarul în care șase educatoare de la grădiniţa privată „Micul Regat” sunt acuzate că îi maltratau pe copii.

 Aceasta este a treia cerere de recuzare făcută de către avocații care reprezintă familiile copiilor. Părinții au fost nemulțumiți că Arhip insista ca minorii să fie aduși cu mandat la instanță și audiaţi în şedinţă. Decizia este definitivă, astfel că dosarul va fi dat altui judecător.

Alexandru Bogdan Arhip a fost cercetat şi de Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a stabilit că a comis două abateri disciplinare în dosar. Acțiunea a fost înaintată Secției pentru judecători în materie disciplinară a CSM, care va decide cu privire la răspunderea magistratului în cauză. Angajatele de la „Micul Regat” din Constanţa sunt acuzate că îi băteau pe copii şi îi ameninţau, existând imagini în care se poate vedea cum copiii sunt pălmuiţi sau târâţi. De asemenea, potrivit unuia dintre avocaţi, copiii primeau vin pentru a dormi la prânz, iar când se trezeau li se dădea cafea.

Ne puteți urmări și pe Google News