Editura Evenimentul si Capital

Jorjac

Sever Voinescu
Autor: | | 2 Comentarii | 1496 Vizualizari

Anul trecut, Oscarul pentru cel mai bun film a fost luat de ”Birdman”, regizat, scris și produs de Alejandro Iñárritu.

 Era vorba acolo despre un actor aflat pe linia atît de subțire, invizibilă aproape, de nu cumva cu totul ireală, dintre teatru și realitate. Marea majoritate a oamenilor stau confortabil în convingerea că diferența dintre teatru și realitate este clară - una-i una, alta-i alta. Ba chiar, această mare majoritate atît de sigură că știe ce-i viața, pretinde că e foarte ușor să distingi între una și alta și te privește ca pe un ciudat dacă spui că, dimpotrivă, este foarte dificil, de nu cumva imposibil, să alegi cele ale vieții de cele ale teatrului. Toată lumea știe faimoasa replică din ”Cum vă place”:  ”Întreaga lume-i un teatru, iar toți bărbații și toate femeile sînt simpli actori”, dar cei mai mulți dintre acești simpli actori cred că nu-i adevărată.

Separația dintre teatru și realitate este o prejudecată nefericită, cu rele consecințe și pentru arta teatrală și pentru arta de a trăi.  Așa cum se întîmplă, în general, cu marile adevăruri, doar puțini îl cunosc și pe acesta. Și încă și mai puțini sînt în stare să-l răspîndească. Ca să fii capabil să convingi oamenii de asemenea adevăruri care le distrug prejudecățile îți trebuie un dar al sincerității absolute, un har al spontaneității și, mai ales, puterea, tot mai rară printre oameni, de a trăi după cum gîndești. Și îți mai trebuie o sensibilitate mare cît luna din cer, ca să ai ce acoperi cu un rîs și mai mare, cît Pămîntul întreg. Și îți mai trebuie ușurința miraculoasă de a-ți face ușor prieteni. Și îți mai trebuie o mare generozitate, o disponibilitate nelimitată să dai din propria ta ființă și din propriile tale daruri. Însumînd acestea, pricepem de ce purtătorii prin lume ai adevărului identității dintre scenă și realitate sînt atît de rari. Cîți să fie cei care strîng în ei toate trăsăturile acestea? O mînă de oameni, nu mai mult. Îi așezi pe toți la cîteva mese... Am  citit și am auzit despre asemenea oameni, dar de cunoscut, am  cunoscut unul singur. Și tocmai el a murit. George Alexandru. El era vestitorul acestui mare adevăr, că teatrul și viața sînt una, așa cum în tradiția creștină există sfinți ai rîsului, ai deriziunii ori ai mimei, mari vestitori ai Cuvîntului.

 A jucat mult și în film și în teatru.  A avut o carieră prodigioasă, pe măsura talentului și vocației sale.  Nimeni nu se îndoiește că ar mai fi avut multe de făcut, pe scenă și pe ecran. Dar mie, inima mi se rupe cînd mă gîndesc cîte ar mai fi avut să-mi spună, cît de mult am mai fi rîs împreună, de cîte ori m-ar mai fi luat în brațe strîngîndu-mă pînă la limita ruperii coastelor, cîte pahare am mai fi ciocnit, de cîte ori ar mai fi organizat, trăgîndu-mă de-o parte, mici scenete (”ia, zi-mi că....și să vezi ce răspund eu”). Nu știu cum putea simți, dar mi s-a întîmplat nu o dată ca atunci cînd mi-era mai greu  să-mi dea telefon doar așa, ca să-mi spună ghidușii, întîmplări de un haz nebun sau calambururi, iar la final îmi spunea ”I love you” - spunea asta multora și, pot să jur, nu mințea niciodată.

Jorjac a trăit egal, cu intensitate, sinceritate și talent, viața și actoria. La el, erau același lucru și reușea nu doar să fie un actor foarte bun, ci să ridice viața asta penibilă, meschină și absurdă la nivelul unei comedii bine scrise și bine jucate. Doamne, cît mai rîdeam cu el! Unde-o fi el, acum? Ce-o face acolo?

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate