JOHN McCAIN, proaspăt operat și diagnosticat cu CANCER CEREBRAL, nu ratează votul pentru reforma sistemului de sănătate

JOHN McCAIN, proaspăt operat și diagnosticat cu CANCER CEREBRAL, nu ratează votul pentru reforma sistemului de sănătate

Deși diagnosticat săptămâna trecută cu cancer cerebral, senatorul american în vârstă de 80 de ani, John McCain, a anunţat că revine marţi în Congres, pentru a nu rata votul extrem de important pentru reforma sistemului de sănătate, legea pe care Trump o vrea schimbată și la care s-a referit numind-o ”coșmarul Obama”.

Deși diagnosticat săptămâna trecută cu cancer cerebral, senatorul american în vârstă de 80 de ani, John McCain, a anunţat că revine marţi în Congres, pentru a nu rata votul extrem de important pentru reforma sistemului de sănătate, relatează Reuters şi DPA, citate de Agerpres.

 

Acesta a declarat luni seara pe contul său de Twitter:"Aştept cu nerăbdare să mă întorc mâine la Senat pentru a continua lucrul la reforma în sănătate, legea apărării şi sancţiunile privind Rusia".

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Senatorul de Arizona, fost prizonier de război în timpul războiului din Vietnam şi fost candidat la preşedinţie, în 2000 şi 2008, a fost supus săptămâna trecută unei intervenţii chirurgicale pentru îndepărtarea unui cheag de sânge deasupra ochiului stâng, prilej cu care s-a descoperit un glioblastom, o tumoră cerebrală malignă.

 

Marți, senatorii trebuie să hotărască dacă încep sau nu dezbaterile pentru a înlocui așa zisa Obamacare, legea sănătăţii adoptată în timpul fostei administraţii democrate a preşedintelui Barack Obama, în 2010. Dacă liderii Senatului nu vor întruni suficiente voturi în favoarea versiunii lor de înlocuire a legii Obamacare, vor fi nevoiţi să găsească altă strategie sau să treacă la alte probleme legislative. Camera Reprezentanţilor a adoptat legea de reformă în sănătate în aprilie.

 

Preşedintele Donald Trump și-a manifestat nemulțumirea față de acea lege a sănătății pe care o dorește schimbată cât mai repede. El s-a exprimat în stilul caracteristic, numind legea ”coșmarul Obamacare”.

 

Cum niciun democrat nu va vota probabil în favoarea lansării dezbaterilor, republicanii,care ocupă 52 de locuri din cele 100 ale Senatului, nu-şi pot permite să piardă mai mult de două voturi. Senatoarea Susan Collins este singurul republican care a declarat public că va vota împotrivă, dar este posibil să i se alăture şi alţii.