Editura Evenimentul si Capital

Jandarmii au împărţit cu amenzi printre protestarii care au blocat Vama Siret

1_401d2a
Autor: | | 0 Comentarii | 465 Vizualizari

Protestul de acum o săptămână şi jumătate, când aproape 200 de persoane din judeţele Suceava şi Botoşani au blocat accesul în Punctul de Trecere al Frontierei Siret, nemulţumiţi de noile condiţii impuse micului trafic de frontieră, s-a lăsat tocmai acum cu amenzi.

Jandarmii au anunţat astăzi că 11 persoane din rândul protestatarilor au fost sancţionate, cinci cu avertisment, iar restul cu amenzi de câte 500 de lei fiecare. „După expirarea timpului de desfăşurare aprobat pentru această manifestare, jandarmii şi organizatorii acţiunii au solicitat participanţilor să părăsească zona, însă o parte din aceştia nu s-au conformat şi au continuat protestul pe Drumul European E85 până la ora 15.00. Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava a luat măsuri în conformitate cu prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Suceava, maiorul Bogdan Cornaci. Drumul spre Vama Siret a fost blocat de protestari care circulau cu maşinile cu viteze de câţiva kilometri pe oră sau îşi împingeau maşinile, chipurile au rămas fără combustibil, făcând referire la faptul că benzina şi motorina sunt prea scumpe în România faţă de Ucraina.
TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO:
  • Parlamentul European a votat ridicarea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova
  • Stenograme: PNL trebuie să devină LIDERUL Opoziţiei
  • Directorul SRI, George Maior: "Corupţia este o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Anul trecut am transmis peste 1.000 de informări către DNA
TOP 3 ARTICOLE POPULARE:
  • România este în pragul unei EPIDEMII GRAVE. Infecţiile au EXPLODAT în ultima perioadă
  • Un BMW Z4 condus de o BLONDĂ BEATĂ, fotomodel celebru, a făcut prăpăd în centrul Clujului | GALERIE FOTO
  • TOP 15 Cele mai scumpe substanţe din lume. Aurul este pe ultima poziţie | GALERIE FOTO

Loading...
Pagina 1 din 1


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Fapt divers

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
20:26 Stela Popescu, scene INCREDIBILE înainte să MOARĂ - VIDEO 18:52 UPDATE. Trupul Stelei Popescu, depus la Teatrul „Constantin Tănase”. Sute de oameni, APLAUZE și FLORI pentru MAREA ACTRIȚĂ 18:08 Stela Popescu. DEZVĂLUIRE DIN TRECUTUL NEȘTIUT al artistei. Foto în articol 18:08 A presimțit Stela Popescu că va muri? „Am avut trei vise...” 14:43 Stela Popescu. CE PENSIE JENANTĂ AVEA marea actriță… Vom ști vreodată să ne respectăm valorile? 14:16 Stela Popescu. Momentele de aur care au făcut-o cea mai iubită actriță de revistă din România 14:10 Ion Iliescu, foarte afectat de moartea marii actriţe Stela Popescu 13:55 Oana Pellea, MESAJ la moartea Stelei Popescu:„Putea fi salvată (...) Doamne, cât de nepăsători, indiferenți și grăbiți trecem...” 13:30 Cum își iau RĂMAS bun de la STELA Popescu colegii de la ”CONSTANTIN TĂNASE” 13:26 De ce a murit Stela Popescu, cea mai iubită actriță a românilor 13:26 Ultima înregistrare cu Stela Popescu, în urmă cu două săptămâni, alături de Dan Negru: ,,Am vorbit despre Ierusalim” 13:25 Stela Popescu. MAREA DORINȚĂ neîmplinită a actriței... 13:23 Stela Popescu. TERIBILA ÎNTÂMPLARE care i-a marcat toată viaţa. DEZVĂLUIRI EXCLUSIVE! 13:22 Stela Popescu, în ULTIMUL spectacol în care a jucat. Plină de viață, pe scenă, cu TREI zile înainte de dispariția tragică 13:07 Tamara Buciuceanu, ÎN LACRIMI după moartea Stelei Popescu: „Cel mai trist moment din viața mea” 12:50 Stela Popescu. Loredana Groza, MĂRTURISIRE la moartea marii actrițe 12:33 Stela Popescu. Actrița trăia în centrul Bucureștiului, ÎNTR-O VILĂ DE LUX 12:33 Stela Popescu A MURIT! Ce s-a descoperit pe masa artistei și ce urma să facă înainte de a înceta din viață 11:15 Stela Popescu a murit! Alexandru Arșinel este devastat: „Vai de mine” 10:45 După 61 de ani petrecuţi pe scenă, Steaua teatrului de revistă românesc s-a stins fulgerător

Articole salvate