Editura Evenimentul si Capital

ALERTĂ LA FBI şi la Casa Albă! Un personaj-cheie AMENINŢĂ CU DEZVĂLUIRI grele

Autor: | | 11 Comentarii | 1311 Vizualizari

James Comey, ex directorul FBI, demis de preşedintele SUA, Donald Trump, în luna mai, anunţă pe cei care n-ar mai dori să audă de el, că tocmai scrie o carte \\\'\\\'despre leadership şi căutarea adevărului, dar şi despre lucruri care s-au dorit TABU\\\'\\\', despre experienţa sa profesională, inclusiv scurta şi furtunoasa perioadă când a condus Biroul Federal de Investigaţii la începutul administraţiei Trump.

O scrie New York Times, potrivit căruia James Comey are deja un agent dar încă nu a semnat un contract. Până acum a avut întâlniri cu multe case de editură, toate interesate de colaborare.

După câte scrie jurnalul NYT, deja săptămâna viitoare ar putea fi decisivă pentru alegerea unui editor, iar vestea a făcut deja înconjurul nu numai al Americii, dar şi al Europei, Rusiei şi Orientului Îndepărtat.

În online se caută cu disperare aflarea anticipată a editorului final pentru a face comenzile deja. Nu numai că va fi un best seller, dar va lămuri definitiv cine este cu adevărat omul care conduce SUA astăzi şi ce s-a dorit cu demiterea lui Comey. Ce au vrut să ascundă prin acest gest? Cu sigurnaţă cartea va face mare vâlvă şi nu ştim dacă îl va avantaja pe Donald Trump...

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro

libertatea.ro
rtv.net

wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 10:30 SCHIMBAREA Guvernelor PSD. Olguța Vasilescu aduce ACUZAȚII GRAVE: „A trebuit să MOARĂ oameni în cazul Ponta! La ce vor să dea FOC?” 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate